Pursângele (Englez), cea mai perfecţionată rasă de cai

Dacă el, Calul Pursânge, n-ar fi, de Hipodrom nu s-ar vorbi!
Frankel ~ Pursânge (pur-sânge) Englez

‘Cine te-a făcut pe tine, parcă m-a-ntrebat pe mine!’

Flightline ~ Pursânge (pur-sânge) Englez
Ce atlet!

Omul și Calul

Calul este o ființă docilă, inteligentă și elegantă, iar de-a lungul timpului a devenit unul dintre cele mai iubite animale.

CALUL, această ființă unică, nobilă și istorică a reușit de-a lungul timpului multe cuceriri! Folosit în războaie, muncit în agricultură, utilizat pentru transport, iar mai nou exploatat pentru competiții sportive, agrement și terapie, calul a străbătut și de multe ori chiar a scris istoria alături de om; iar omul a preluat sub controlul său creșterea, alimentația, ameliorarea și reproducția cabalinelor, asigurând astfel cele mai bune condiții în existența și perpetuarea speciei.

FRANKEL

Trecând timpul și văzând cum evoluează lucrurile, putem afirma că: “CEA MAI MARE CUCERIRE A CALULUI A FOST ȘI ESTE OMUL!”.

Identitatea noastră

Caii fac parte din identitatea noastră, din istoria poporului nostru, iar curse de cai într-o formă organizată au existat în țara noastră încă din perioada anilor 1850. Când spunem curse de cai, ne referim la cursele de galop, acestea reprezentând cele mai vechi întreceri între cai, atât pe teritoriul nostru, cât și în restul lumii. La noi, primele mențiuni despre alergări de cai datează din luna mai a anului 1589. Impresionant!

Cai alergari Moldova
Alergări de cai în Moldova, înainte de 1850.

După cum am spus puțin mai devreme, cea mai mare cucerire a Calului a fost și încă este omul! Iar omul, încă de pe vremea grecilor și a romanilor, i-a construit calului o arenă în care să-și arate principala calitate cu care natura l-a înzestrat.

Calul este o capodoperă a naturii, a fost creat să alerge și să fie al doilea cel mai bun prieten al omului. Este în natura calului să alerge, iar în natura noastră este să-l iubim și să-l îngrijim corespunzător. Galopul (‘fuga’) este cea mai mare zestre pe care a moștenit-o calul. Galopul este arma cea mai puternică a unui cal în mediul lui natural, fiind cel mai bun mod de a scăpa de prădători. Calul știe doar partea că fuga-i sănătoasă!:)

Deci, totul a plecat de la ‘mama natură‘! Calul a fost creat, în primul rând, să alerge. Un cal în galop este poezie în mișcare!

Cârlan/Yearling Pursânge Englez (Thoroughbred) la Herghelia Cislău, județul Buzău.
MAGIC FIRE, trei ani, din Frozen Fire și Martingala

Hipodromul

Această arenă pe care omul a construit-o, datorită Calului și datorită pasiunii oamenilor pentru curse, încă de acum sute de ani, se numește HIPODROM. Primele hipodromuri (moderne) au apărut în Anglia și Franța, iar cele de la Paris au fost o sursă de inspirație și pentru înaintașii noștri. Aceste hipodromuri sunt adevărate oaze de aer curat și relaxare.

Hipodromul Longchamp (vedere aeriană)

Hipodromul Ascot

Încă de acum sute de ani, cât și în zilele noastre, cel mai bun cal de pe hipodrom s-a dovedit a fi Pursângele (pur-sângele) / The Thoroughbred.

ENABLE (Pursânge/Thoroughbred) ‘zburând’ pe pista Hipodromului Longchamp.
‘Călărind un Pursânge Englez este ca și cum ai zbura fără aripi’

Deși au fost mai multe tentative de a crea o rasă mai rapidă, nu au reușit; prin urmare, niciun cal nu se compară cu Pursângele (pur-sângele) Englez. Doar Pursângele Englez poate să alerge 1 km în 54s și 2.400 m în 2:20.

Istoricul și originile rasei Pursânge Englez

Baza biologică inițială a actualei rase Pursânge (pur-sânge) Englez s-a format în Anglia dintr-un amestec complex de rase europene, la bază fiind iepe britanice împerecheate cu armăsari orientali.

Ca să înțelegem cu adevărat cum s-a format rasa Pursânge Englez trebuie să ne întoarcem cu mult în trecut. Rasa Pursânge Englez s-a format în timp, am putea spune în trei perioade diferite, perioada 1700-1800 fiind cea mai importantă.

Anii 1100-1200 reprezintă prima perioadă, anii 1500-1600 a două perioadă, iar anii 1700-1800 este a treia și cea mai importantă perioadă, deoarece în această perioadă (1700-1800) s-a format propriu-zis și s-a consolidat. Astfel, vorbim (oficial) de rasa Thoroughbred începând din 1791, atunci când s-a publicat primul Stud Book; urmând ca din 1793 să se închidă Stud Book-ul și să se crească în rasă curată. Prin urmare, sunt aprox. 230 de ani de când Pursângele Englez se crește în rasă curată.

Prima perioadă, a anilor 1100-1200, se caracterizează prin influența pe care a avut-o ocupația Romană de-a lungul timpului și prin faptul că trupele engleze se întorceau cu armăsari orientali din cruciadele secolului al XII-lea. Romanii, oriunde au fost, au dus cu ei și obiceiurile lor, iar întrecerile cu cai reprezentau un obicei la care țineau destul de mult. Astfel, pasiunea britanicilor pentru cursele de cai are rădăcini din timpul ocupației Imperiului Roman. Încă din această perioadă a început (inconștient) crearea viitorului cal de curse, iar începând cu anii 1500-1600 vorbim de primii cursieri. Din această perioadă datează primele curse cu premii oferite și primul hipodrom care, după 485 de ani de la inaugurare, încă mai funcționează.

Prima cursă pentru care sunt date și la care s-a oferit un premiu/trofeu datează din 1512 (la Chester), iar primul hipodrom a fost tot la Chester și funcționează neîncetat din 1539. Tot din acea perioada, din 1519 mai exact, datează și Kiplingcotes Derby. Această cursă (mai altfel) încă se mai aleargă.

Apoi urmează și în alte locuri, precum la Doncaster în 1595 și la Newmarket începând din 1605; prima tribună a Hipodromului de la Newmarket datând din 1611. În 1634 s-a alergat prima cursă Gold Cup. În această perioadă au început cursele și la Epsom.

Însă, într-o formă mai bine organizată și continuă putem vorbi abia din 1664-1666, odată cu începerea curselor cu scop de selecție (Newmarket Town Plate), sub domnia lui Charles II.

În această perioadă începuseră să se importe din ce în ce mai mulți armăsari orientali. Acești armăsari orientali au fost apoi încrucișați cu iepe autohtone, britanice. Iepele băștinașe erau destul de rapide și rezistente, având deja un istoric de cursiere, rezultând astfel exemplare cu o viteză mult mai mare, mai puternice și mai stabile decât ceea ce exista până atunci. Iar de atunci totul a venit de la sine, reușindu-se la un moment dat obținerea celebrei rase (1791).

Probabil cea mai veche poză originală cu un Pursânge/Thoroughbred, aprox. 1855 (Wild Dayrell).

Stud Book-ul (Registrul Genealogic)

Englezii au fost pasionați de cursele de cai încă din timpuri străvechi, încă din anii 1100-1200. Însă, abia în perioada anilor 1600 apar primele competiții de galop în Anglia organizate mai bine și cu premii și astfel, apare nevoia de a obține cai din ce în ce mai rapizi, după selecții bine evidențiate. Un exemplu ar fi selecția după descendenți, introdusă în sec. al 18-lea de Robert Bakewell. De asemenea, s-a introdus selecția reproducătorilor pe baza performanțelor descendenților, acest lucru devenind ‘lege’ începând cu anul 1791, când s-a înființat cartea crescătorilor și proprietarilor de Thoroughbred, General Stud Book.

https://en.m.wikipedia.org/wiki/General_Stud_Book

https://www.horsetalk.co.nz/2014/03/31/rare-early-britain-general-stud-book-auction/

Rasa Pursânge Englez (Thoroughbred) a fost recunoscută oficial în anul 1791, respectiv 1793 (…), atunci când apare primul registru genealogic, General Stud-Book, publicat de James Weatherby.

Primul Stud Book din istorie, Londra, 1791, publicat de James WEATHERBY
James_Weatherby – By Liborio Prosperi – Published in Vanity Fair, 17 May 1890, as „men of the Day” Number 469.Downloaded from http://www.antique-prints-maps.co.uk/acatalog/ref1.php?imagefile=../largeimages/VFJamesWeatherby.JPG, Public Domain, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=13227576

La noi, primele date despre un Registru Genealogic (Stud Book) le-am găsit din perioada 1880, iar prima lucrare despre Stud Book datează din 1906.

Extras din Monitorul Oficial (1879)

Totuși, primul Stud Book a fost publicat abia în 1926, după ce în 1924 apăruse o prefață.

Prefața primului Stud Book din România (1924)
Prefața primului Stud Book din România (1924)

Formarea rasei și liniile de sânge (Genealogia)

La formarea și perfecționarea calului Pursânge (pur-sânge) Englez intervenția omului a fost hotărâtoare, decisivă; putem spune chiar totală!
Lorzii englezi și ceilalți crescători au început să obțină exemplare destinate curselor de galop pe distanțe scurte, medii și lungi, doar datorită antrenamentelor, curselor frecvente și a selecției riguroase. Au fost aduși armăsari arabi, berberi sau turkmeni, iar împerecherea a fost realizată sistematic cu iepele băștinașe. Astfel, rasa Pursânge s-a format pe baza materialului cabalin autohton, din Marea Britanie, în special din Anglia. Din acest amestec eteromorf, selecția perseverentă bazată pe criteriul de viteză în curse de galop pe hipodrom a conturat, în timp, tipul morfologic actual al calului de curse.

În legătură cu formarea rasei, varianta unanim acceptată și dovedită este că, pe linie maternă s-a format pe materialul cabalin autohton, iar pe linie paternă o mare influență au avut-o armăsarii Byerley Turk (armăsar de origine turcă, născut în 1678), Darley Arabian (născut pe la 1700, cumpărat din Siria) şi Godolphin Barb (armăsar oriental, de provenienţă africană, de unde şi numele de Barb), născut în 1724, a fost adus în Anglia în 1731.

Armăsarii considerați ‘întemeietori’ ai rasei, pe linie paternă, sunt:

  • Byerley Turk – născut în anul 1678, fiind se pare un cal capturat în urma luptei de la Buda dintre Anglia și Imperiul Otoman (1686). Armăsarul a devenit calul de război al capitanului Robert Byerley, căpitan care a scapat ca prin urechile acului datorită vitezei uimitoare a calului său.

    Byerly-Turk – wikimedia.org
  • Darley Arabian – născut în jurul anului 1700 și achiziționat în 1704 din Alep, Siria. Un armăsar cu rezultate uimitoare în cursele vremii și cel care are amprenta cea mai mare în Pedigree-ul rasei.

    Darley-Arabian – wikimedia.org
  • Godolphin Arabian – născut în jurul anului 1724 în Yemen, este un armăsar berber care poarta numele stăpânului său, nobilul Francis Godolphin.

    Godolphin-Arabian – wikimedia.org

De-a lungul timpului, mai ales la începuturi (1600-1650), au fost folosiți și alți armăsari de proveniență orientală, dar rezultatele nu au fost precum a celor trei menționați anterior.

Legendarul Eclipse

Cele trei linii menționate anterior au avut urmași de seamă. Fiecare dintre cei trei ‘armăsari-fondatori’ majori a avut prin coincidență un singur urmaș masculin (nepot sau strănepot) care să-i perpetueze linia masculină și formeze cu adevărat ‘The Thoroughbred’: Matchem (linia lui Godolphin), King Herod (linia lui Byerley) și legendarul ECLIPSE (linia lui Darley).

Matchem – wikimedia.org
(King) Herod – wikimedia.org

Spre exemplu, legendarul ECLIPSE a fost descendent (strănepot) din Darley Arabian. Armăsarul ECLIPSE s-a născut în 1764, într-o zi cu eclipsă de soare. A fost un cal de excepție, care a câștigat 18 curse din 18 participări. A deținut recordul de viteză pe hipodrom, record care nu a fost depășit până în 1924. A fost retras din competiții deoarece nimeni nu mai dorea să participe la curse cu el. Îi eclipsa pe toți.

După ce a fost retras de pe hipodrom, ECLIPSE și-a început cariera de reproducător. În cei 17 ani de reproducție, legendarul ECLIPSE a lăsat în urmă aprox. 400 de urmași, dintre care aprox. 335-345 de câștigători. Adică, impresionant! Având în vedere că rasa Thoroughbred s-a creat oficial abia începând cu anul 1791, respectiv 1793(…), și după o analiză mai amănunțită, consider că ECLIPSE ar trebui să fie în vârful lanțului trofic al rasei. A fost cel mai complet dintre toți și a influențat cel mai mult la formarea rasei Thoroughbred.

Legendarul ECLIPSE

Scheletul său este găzduit la Colegiul Veterinar Regal din Hertfordshire, Marea Britanie, fiind o referință în studiile de specialitate. La fel ca și la alți mari cai campioni, precum Secretariat, inima lui ECLIPSE cântarea peste 6 kg, adică era mult mai mare decât o inimă normală.

Credit: Skeleton of Eclipse (a horse). Credit: Wellcome Collection. Attribution 4.0 International (CC BY 4.0)

Astfel, crearea rasei Pursânge (pur-sânge) Englez are la bază aplicarea unei selecţii severe şi o deosebită grijă în potrivirea perechilor (talie şi viteză), asigurând în acelaşi timp condiţii optime de creştere, igienă şi alimentaţie, exerciţiu şi gimnastică funcţională susţinută, toate aceste mijloace tehnice şi ştiinţifice fiind subordonate scopului unic de specializare pentru viteză. În aceste condiţii, de-a lungul timpului s-au produs modificări progresive privind formele corporale, capacitatea respiratorie (de efort), alungirea scheletului şi a musculaturii, creşterea taliei, antebraţului şi a coapsei, până s-a ajuns la tipul actual al cailor de curse; evident diferit față de tipul din secolele anterioare.

Povestea legendarului ECLIPSE o găsiți în acest articol: https://galop.ro/eclipse-calul-care-a-schimbat-istoria/

Dezvoltarea rasei Pursânge în România

Aceasta rasă minunată și unicată a fost adusă și la noi, dar abia pe la mijlocul sec. XIX și doar sporadic. Primii cai Pursânge (Englez) au fost importați în Moldova, fiind denumiți ‘cai de soi englezesc’.

De exemplu, din analele turfului moldovenesc aflăm că la Iași a alergat un frate al celebrului Gladiateur (câștigător al Derby-ului de la Epsom).

Cal de pur-sânge englezesc

Totuși, abia după anul 1860, respectiv 1870, se cunoaște o creștere considerabilă a importurilor de Pursânge (Thoroughbred).

Facem o mică paranteză și aducem în discuție termenul de Pursânge (pur-sânge).

THOROUGHBRED, PURSÂNGE, PUR-SÂNGE, PUR-SANG

Thoroughbred ~ Pur-Sang ~ Vollbult ~ Purosangue

Acești patru termeni sunt din Marea Britanie, Franța, Germania și Italia. Sunt națiunile cu cea mai importantă tradiție în cursele de galop din Europa. Și, sunt singurele națiuni care, de exemplu, au câștigat cea mai prestigioasă cursă de galop, Prix de L’Arc de Triomphe. Prin urmare, nu ne dă puțin de gândit că cele mai istorice și dezvoltate națiuni din Europa la galop folosesc termenul legat, într-un singur cuvânt?!?

Totuși, și noi am folosit la început termenul ‘pur-sânge’, că doar l-am împrumutat de la francezi (pur-sang). Cuvântul francez „pur-sang”, la rândul lui, a fost împrumutat și tradus din termenul original englez „Thoroughbred” (‘thorough-bred’). adică ,,thorough-bred’’, prin împerechere – un rezultat de rasă pură; urmând a fi patentat în 1791 prin apariția primului Stud Book al rasei Thoroughbred.

Dar, oarecum tipic românesc, pe parcurs, probabil din cauza scrierii, a grabei și a neglijenței/nepăsării (lasă, că merge și așa!), cu timpul s-a pierdut legătura/cratima ‘-‘. De asemenea, tot de la francezi am împrumutat și termenul Jockey-Club. Termen care, spre bucuria și mândria noastră, s-a păstrat în forma originală până în zilele noastre.

Jockey Club Roman
Jockey-Club Român

Prefața primului Stud Book
Februarie 1880
Extras din Monitorul Oficial (1879)

Pursânge (pur-sânge)

Dacă e să explicăm grafia pursânge, argumentele ar putea fi următoarele:

  • este un singur cuvânt (compus, sudat, nu e o îmbinare liberă de cuvinte). EXPRIMĂ UN CONCEPT UNIC, al cărui sens unitar nu rezultă numai din simpla însumare a sensurilor elementelor componente, și anume este adjectiv sau substantiv invariabil;
  • componentul pur nu poate primi aici o flexiune proprie;
  • compusul se deosebește de utilizarea separată a fiecarui component în sensul lor propriu: într-o îmbinare liberă, ordinea normală în limba română este inversă celei din compus, ‘sânge pur’ (să zicem, ,,folosit ca bază ptr. transfuzii”…etc.)
  • un argument suplimentar pentru a nu despărți cuvântul ,,pursânge’’ ar putea fi că reflectă tradiția mai recentă și numărul de atestări în texte.

De asemenea, varianta  ,,pur-sânge’’ nu reprezintă o greșeală, deoarece ar reprezenta varianta originală, împrumutată de la francezi, cea care apare și în DEX, ,,pur-sang’’, și este o variantă sudată prin cratimă care poate să reprezinte acel concept unic despre care am vorbit mai sus. Dar, din nefericire, în legea calului nr. 389/2005 specialiștii nu au trecut nicio variantă pentru folosirea termenului ,,pursânge’’.

Concluzionând: Trebuie să ținem cont de faptul că este un cuvânt împrumutat de la francezi și englezi, iar cei din urmă l-au și inventat, denumindu-l ,,thoroughbred’’ (thorough-bred), iar francezii l-au numit ,,pur-sang’’. Să nu uitam că subiectul acestui articol este un cal, este atletul suprem, este un tot, un concept unic, o singură rasa care nu trebuie despărțită; se mai adaugă originea (Anglia) ,,englez’’, ca să diferențiem de Arab și rezultă ,,Pursânge Englez’’, sau Pur-Sânge Englez.

Deși în spațiul public se folosește și varianta despărțită, ceea ce nu reprezintă (neapărat) o greșeală, noi considerăm că variantele corecte ar trebui să fie ,,pursânge’’ și /sau ‘pur-sânge’. O analiză mai serioasă găsiți în următorul articol: https://galop.ro/un-concept-unic-si-un-termen-unic-pursange-thoroughbred/

În speranța că într-o bună zi ne vom adapta și vom îmbunătăți și acest aspect prin standardizarea termenului, vom intra din nou pe pistă și vom continua articolul nostru despre Pursângele (pur-sângele) Englez.

Jockey-Club Român și anul de referință 1875

După cum spuneam puțin mai devreme, abia după anul 1870 a început să crească considerabil numărul de cai Pursânge (pur-sânge) Englez importați. Iar în anul 1872, în mare parte datorită gen. E. FLORESCU, se înființează prima herghelie publică cu cai Pursânge Englez. Unul dintre obiective fiind militar, acela de a ameliora armăsari pentru nevoile cavaleriei. Această primă herghelie de Pursânge Englez s-a înființat la Nucet, județul Dâmbovița.

Însă, adevăratul moment al nașterii Pursângelui Englez îl putem considera începând cu anul 1875, când se fondează Jockey-Club Român și când încep oficial și constant cursele de galop în România. Practic, fără curse de galop nu există Pursânge Englez. Iar după începerea curselor de galop într-o formă organizată și continuă/frecventă, se asigura perpetuarea rasei și se încurajau importurile cailor ‘de pur-sânge’ care, creșteau semnificativ de la an la an. Importurile se făceau din Franța și Anglia.

ALBATROS, cal de pur-sânge importat din Franța

În anul 1884, din ordinul regelui Carol I, se înființează Herghelia Cislău, care, în timp, va deveni sinonimă cu rasă Pursânge Englez. O altă influență pozitivă a regelui Carol I este legată de construirea Hipodromului Băneasa.

Hipodromul Băneasa

După construirea Hipodromului Băneasa și după primul sezon complet de curse, cel din 1882, putem vorbi cu adevărat de o dezvoltare sănătoasă ‘a industriei horse racing’ și la noi.

Două dintre cele mai vechi fotografii cu cai Pursânge (pur-sânge) Englez de la Hipodromul Băneasa (aprox. 1900)

Inimosul PETRICĂ

Un alt moment important s-a produs în anul 1896, atunci când bravii membrii marcanți ai Jockey Club Român au decis ca Derby Român să se alerge pe distanța clasică de 2400 m.


Iar zece ani mai târziu, Jockey Club Român avea să refacă Hipodromul Băneasa și să construiască o nouă tribună.

HIPODROMUL BĂNEASA (tribuna nouă, 1906-1960)
Hipodromul Băneasa era unul dintre cele mai frumoase hipodromuri din Europa și chiar din lume. Odată cu acest nou hipodrom, rasa Pursânge Englez și cursele de galop au început să se dezvolte și mai mult.
Legendarul ZORI DE ZI pe pista Hipodromului Băneasa (by herghelie.ro)
Sosirea într-o cursă de galop la Hipodromul Băneasa în anul 1910

În această perioadă, ‘părintele hipismului românesc’, Alexandru Marghiloman, avea să ni-l dea pe cel mai bun cal Pursânge (pur-sânge) Englez din istoria noastră, pe ZORI DE ZI.

ZORI DE ZI (colorizat de herghelie.ro)

Povestea legendarului ZORI DE ZI o puteți afla din articolul nostru: https://galop.ro/zori-de-zi-un-cal-de-legenda/

Din ce în ce mai bine…

După o perioadă grea datorită Primului Război Mondial, în care timp de doi ani nu s-au organizat curse, viața hipică se reia în anul 1919 și începând cu anul 1920 totul revine la normal. Urmează cea mai înfloritoare perioadă pentru galopul din România. În perioada interbelică, mai exact în perioada anilor 1935-1940, în România aveau să fie cei mai mulți cai Pursânge (pur-sânge) Englez din istorie, aprox. 1000.

Cai Pursânge Englez la Hipodromul Băneasa
Halmei~Pursânge Englez, câștigătorul Derby-ului Român din anul 1939.


Am prezentat și Hipodromul Băneasa, deoarece nu se poate Pursânge fără Hipodrom și viceversa. Ba mai mult, în perioada interbelică Bucureștiul a mai avut un hipodrom, Hipodromul Floreasca.

Antrenamentul reprezintă baza performanței

Factorul esențial care a dus la dezvoltarea vitezei la caii Pursânge (pur-sânge) a fost și este antrenamentul. Fără antrenament, calul de curse de galop nu ar fi putut face față la eforturile excepționale cerute în curse și nici să ajungă la performanțele de viteză și rezistență din zilele noastre, performanțe neegalate de nicio altă rasă de cai.

Zi de antrenament la Hipodromul Băneasa

Dispariția a 85 de ani!

Istoria tragică din Primul Război Mondial se repetă și în Al Doilea Război Mondial. Din nefericire, mulți cai Pursânge Englez au avut de suferit, iar numărul lor s-a redus considerabil în acea perioadă de tristă amintire.

Urmează, paradoxal, o perioadă de dezvoltare, în primul rând datorată celor 75 de ani de muncă de la Hipodromul Băneasa. În această perioadă România a reușit să câștige titlul de cea mai bună țară la curse de galop din Europa centrală și de est. În septembrie 1951, la Budapesta, caii Pursânge din România au câștigat 7 curse din 12 reușind să ducă România pe primul loc, învingând țări precum Ungaria și Polonia. Am mai reușit să câștigăm acest titlu, învingând și țări precum Germania și Rusia. Dar, aceste rezultate veneau din trecut, din cei zeci de ani de muncă de la Hipodromul Băneasa. Aceste rezultate veneau mai mult din inerție, pentru că practic nu se mai investea, nu se mai aduceau armăsari de valoare și condițiile de antrenament erau din ce în ce mai precare.

Această inerție avea să mai fie doar până în anul 1960, când celebrul Hipodrom Băneasa a fost demolat, la ordinele conducerii comuniste. Ceea ce nu au reușit trei războaie și alte calamități naturale grave, au reușit comuniștii veniți la putere cu forța. Noi nu am uitat și la 60 de ani de la dispariția minunatului și regretatului Hipodrom Băneasa, am scris un articol dedicat Hipodromului Băneasa: https://galop.ro/hipodromul-baneasa-bucuresti/

Astfel, după distrugerea ‘templului alergărilor de cai’, se opreau brusc cursele de galop și implicit, începea deteriorarea rasei Pursânge Englez în România.

Sosirea într-o cursă de galop la Hipodromul Băneasa

Am mai spus-o și repetăm: Calul Pursânge Englez trebuie să alerge în curse oficiale (cu public) pe hipodrom.

Cu părere de rău, dar începând cu anul 1961 nu prea se mai poate vorbi la noi de Pursânge Englez, în adevăratul sens al cuvântului. La noi, PURSÂNGELE (pur-sângele) Englez a fost atât de mult neglijat (și chiar abandonat uneori), în ciuda faptului că a fost baza istoriei noastre hipice, încât s-a ajuns până aproape de dispariția lui; dar a venit timpul! ❗️Prin urmare, să-i dăm Pursângelui, ce-i al Pursângelui.❗️

Descrierea calului Pursânge (pur-sânge) Englez

Rasa Pursânge (pur-sânge) Englez este o rasă culturală cu un înalt grad de specializare pentru viteză. Este bine cunoscut că principalul criteriu în ameliorarea acestei rase este viteza.
Calul Pursânge (pur-sânge) Englez este o rasă de cai cunoscută pentru utilizarea sa, în special, în cursele de galop.
Pursângele Englez este caracterizat prin curaj și determinare, energie și bunăvoința, dar poate avea și un temperament mai greu controlabil.

Pursângele Englez, ca și Arabul, este o rasă amelioratoare peste tot în lume, devenind în timp chiar cea mai bună. Remarcându-se prin însuşirile preţioase de alergător şi ameliorator universal al altor rase, pe parcursul timpului rasa Pursânge Englez s-a răspândit din ce în ce mai mult, în prezent fiind crescută în majoritatea ţărilor de pe glob. În concepția modernă, la baza noțiunii de rasă stau două elemente esențiale: asemănarea indivizilor și ereditarea caracterelor. Caii din rasa Pursânge Englez îşi transmit foarte bine însuşirile la urmaşi.

Fiind o rasă amelioratoare universală, cu un fond genetic valoros şi un cal excepţional pentru călărie şi viteză de galop, Pursângele Englez se preconizează a fi crescut în rasă curată pe bază de linii şi familii, aplicându-se o riguroasă selecţie a materialului de reproducţie în condiţii de hipodrom. De asemenea și foarte important, se vor face importuri de reproducători masculi de mare valoare, care pe lângă rolul de amelioratori/îmbunătăţitori, vor înlătura pericolul unei consangvinităţi prea strânse, care în prezent se face resimţită. Aplicarea severă a mijloacelor de selecţie şi dirijarea împerecherilor, au drept scop producerea unor reproducători capabili să contribuie la ameliorarea continuă a rasei, care la rândul său, să asigure ameliorarea însuşirilor fenotipice a populaţiei autohtone.

Dimensiuni: 

  • talia 161-173 cm;
  • greutatea 400-500 kg;
  • perimetrul toracic (+-) 188 cm;
  • perimetrul fluierului 19,5-20,5 cm.

Aspectul este tipic aerodinamic, propriu calului de viteză, cu un format corporal înalt. Comparativ cu restul trunchiului, are capul mic, dar frumos, expresiv, uscățiv și cu profilul drept sau uşor convex şi foarte rar puțin concav.De asemenea, fruntea și nasul ceva mai înguste, dar nările sunt largi. Tipic pentru această minunată rasă sunt ochii mari, cu privirea expresivă arătând mult temperament.

Gâtul este lung, cu marginile drepte și puțin oblic. Acesta este foarte mobil. Caracteristic pentru Pursângele Englez este coama mai slab îmbrăcată în păr. Grebănul (greabănul) este lung, proeminent/înalt, nu prea musculos, însă foarte puternic. Acesta se continuă cu o spinare și șale lungi și drepte. Pieptul este strâmt cu umeri foarte puternici. Toracele este fusiform, strâmt și profund. Constituția este fină sau fin-compactă. Abdomenul este slab dezvoltat (tras), tipic raselor de viteză. Direcția mecanică a crupei este dreaptă. Aceasta este lungă și dispune de o musculatură deosebit de puternică.

ZORI DE ZI (1910-1932)
Man o’War (1917-1947)
Northern Dancer  (1961-1990)
Secretariat (1970-1989)
‘Big Red’
GALILEO (1998-2021)
Pursânge (pur-sânge) Englez
(Thoroughbred)

Picioarele Pursângelui Englez sunt lungi, cu o osătură densă, cu articulații foarte mobile și bine conturate. Membrele sunt lungi în comparație cu proporțiile corporale, au o musculatură subțire însă foarte puternică. Tendoanele sunt uscățive, bine detașate și rezistente. Copitele sunt și ele rezistente, dar relativ mici în comparație cu proporțiile și dezvoltarea corporală. Din punct de vedere al robei, predomină culoarea murgă.

Rasa Pursânge Englez, după mai bine de 200 de ani de selecţie şi creştere în rasă curată, a devenit cea mai perfecţionată rasă de cai.
FLIGHTLINE, ce atlet!


Caii pot avea și alte culori ale robei, dar, în 99,9% din cazuri, fără pete. Pe lângă murg, se mai găsesc și culorile roib, gri (sur-vânăt) și negru și, foarte rar, și alb.

Temperamentul calului Pursânge Englez este vioi, iar caracterul lui este bun. În continuare, selecția acestei rase se va face numai pentru aptitudinile de viteză în alura de galop.

De-a lungul timpului s-au diferențiat trei tipuri morfologice:

  • Sprints sau flyer (tipul ușor) – specializați în distanțele scurte, 1000-1500 m, cu o viteza foarte mare. Sunt caii înalți și rapizi, dar cu o rezistență moderată.
  • Steyer (masiv) – sunt caii mai liniștiți, sunt pregătiți pentru alergările de fond și sunt cei mai mult folosiți la ameliorarea altor rase.
  • Intermediar – este tipul care îmbină armonios avantajele tipului ușor cu cele ale tipului masiv. Au spinarea scurtă și crupa oblică, caracteristici ce îi avantajează la sărituri și la cursele de semifond. Acesta este Pursângele dorit de toată lumea.

DERBY-ul

Această rasă specială de cai este supusă la probe diferențiate în funcție de vârstă și sex, pentru a putea fi selectați cât mai bine ca reproducători, sau iepe mame, în hergheliile de stat și private. Cei de doi ani pe distanțe de 800-1600 m și cu o greutate mai mică în șa. Cei de trei ani și peste 3 ani pot participa la probe pe distanțe lungi și cu greutate și de peste 60 de kg, adică pot fi handicapați/încărcați.

Testarea clasică și cea mai importantă este pe 2400 m la vârsta de trei ani, cu greutatea de maxim 58 kg în șa armăsarii și 56/56.5 kg mânzele. Pe distanța de 2400 m se aleargă Derby-ul, cea mai importantă alergare pentru caii de trei ani.

Derby-ul este alergarea cu cea mai deplină semnificație zootehnică, în care se stabilește cel mai bun cal Pursânge Englez al generației de trei ani, adică este esența a ceea ce facem, să perpetuăm și să îmbunătățim/ameliorăm (producție, testare pe hipodrom, selecție, reproducție, ameliorare, din nou testare și tot așa…etc.). Evident că facem acest lucru cu armăsari și iepe, nu cu castrați!!!

Federico Tesio: ,,The Thoroughbred exists because its selection has depended, not on experts, technicians or zoologists, but on a piece of wood: the winning post of the Epsom Derby.’’

Spusele marelui Tesio sunt 100% adevărate, deoarece The Derby este principala cursă care a ajutat, încă din 1780, la perpetuarea și îmbunătățirea minunatei rase Pursânge (pur-sânge) / Thoroughbred.

Distanța clasică de Derby, de 2400 m, este distanța care face diferența!

Pe această distanță, cel mai rapid cal din istorie a fost ALMOND EYE în 2018, frumoasa murgă reușind să alerge cei 2400 m în 2:20.6; impresionant!

Almond Eye (JPN) https://en.m.wikipedia.org/wiki/Almond_Eye

Tot legat de distanța de Derby, de 2400 m, nu putem să nu menționăm super performanța legendarului SECRETARIAT care, în iunie 1973 a alergat cei 2400 de metri în 2:24, reușind să câștige și Tripla Coroană. Recordul lui Secretariat încă este valabil. Această super performanță a lui Secretariat a fost realizată pe ‘dirt’ (nisip), o suprafață mai dificilă decât iarba, dar care este foarte populară în America (S.U.A.).

SECRETARIAT avea un pas mare, reușind să acopere aproape opt (8) metri, iar unghiul de deschidere în plin fileu era de 110 grade. Se pare că FLIGHTLINE ar avea un pas puțin mai mare ca al legendarului SECRETARIAT.

Revenind la suprafața care ne place nouă și care ne-a consacrat, iarba/turful, la scurt timp după impresionanta performanță din 2018 a lui Almond Eye, a venit o nouă performanță! Un frumos murg, pe nume BATTAASH, avea să atingă (pt. scurt timp) viteza de 48.63 m/h, adică 78.24 km/h. Iar pe distanța de 1000 m sprinterul BATTAASH a reușit să alerge kilometrul în 55.90 secunde.

Sprinterul BATTASH

Recordul mondial pe 1000 m îi aparține lui Stone of Folca, care în 2012 a alergat 1 km în 00:53.69 s; impresionant! După cum puteți vedea, în ciuda multor ‘necredincioși’, această minunată rasă s-a mai îmbunătățit.

Acesta este conceptul unic, acesta este un Pursânge (Englez) = Thoroughbred. Rasa de cai PURSÂNGE (pur-sânge) Englez, după mai bine de 350 de ani de antrenamente și curse de galop oficiale pe hipodrom și, foarte important, după mai bine de 230 de ani de selecție riguroasă și creștere atentă în rasă curată, a devenit cea mai perfecţionată rasă de cai. Prin urmare, Pursângele Englez este întruchiparea perfectă a atletului ecvin.

Sărbătorirea zilei de naștere

Întâi ianuarie este ziua tuturor cailor Pursânge Englez din emisfera nordică. Începând din anul 1834, în ziua de întâi (1) ianuarie, fiecărui cal Pursânge (pur-sânge) Englez i se adaugă un an la vârstă, indiferent de ziua de naștere (biologică) a fiecăruia. Până în anul 1833, inclusiv, ziua în care se sărbătoreau toți caii Pursânge (pur-sânge) Englez era întâi (1) mai, urmând ca începând cu anul 1834 să se schimbe și să rămână întâi (1) ianuarie. Caii din emisferica sudică sunt sărbătoriți în ziua de întâi (1) august.

Să-i dăm Pursângelui, ce-i al Pursângelui!

Respect!

La noi, PURSÂNGELE (pur-sângele) Englez a fost atât de mult neglijat (și chiar abandonat uneori), în ciuda faptului că a fost baza istoriei noastre hipice, încât s-a ajuns până aproape la dispariția lui; dar timpul Pursângelui a revenit! ❗️Prin urmare, să-i dăm Pursângelui, ce-i al Pursângelui.❗️

Pursânge (pur-sânge) Englez (odinioară) la Herghelia Cislău.

Începând cu anul 2019 au început îmbunătățirile și la noi, dar la alt nivel! Un lucru de salutat și încurajator a fost, tot în 2019, revenirea Stud Book-ului acasă; adică, Stud Book-ul rasei Pursânge (pur-sânge) Englez a revenit, cum era și normal, la Jockey Club Român.

Dacă de Stud Book se ocupă Jockey Club Român, de perpetuarea rasei se ocupă Herghelia Cislău din județul Buzău și câțiva privați, în principal din jud. Brăila. La Herghelia Cislău, conform spuselor de pe hergheliidestat.ro, au ca obiective următoarele:

Obiectivele ameliorării:
sporirea capacității energetice în curse de galop
la stadiul de adult, media dimensiunilor corporale să fie:
la iepe:   talia 166 cm
perimetrul toracic 188 cm
perimetrul la fluier 20 cm
la armăsari: talia 168 cm
perimetrul toracic 188 cm
perimetrul fluierului 20,5
mărirea rezistenței constituționale;
îmbunătătirea indicilor de reproducție.

Lucrurile s-au îmbunățit semnificativ la Herghelia Cislău și sunt speranțe mari ca în viitorul apropiat să vedem cai Pursânge Englez, născuți și crescuți la Herghelia Cislău, care vor alerga pe hipodromuri internaționale. Chiar dacă am rămas mult în urmă datorită pauzei uriașe de aprox. 60 de ani, trebuie să ne implicăm în continuare, să muncim, să credem și să avem răbdare. Aceste lucruri le-au făcut și le fac cei de la Romsilva și Herghelia Cislău.
Mai multe informații puteți afla din articolul nostru despre Herghelia Cislău: https://galop.ro/herghelia-cislau-patrimoniu-istoric-si-unic/

MAGIC FIRE (2020)

Mânz Pursânge (pur-sânge) Englez născut în 2021 la Herghelia Cislău (foto-sept. 2021).
Mânz Pursânge (pur-sânge) Englez născut în 2022 la Herghelia Cislău (foto-mai 2022)

Mânz născut în 2023
MAGIC FIRE, 2020, din Frozen Fire și Martingala, crescător și proprietar Herghelia Cislău (foto 2023)
MAGIC FIRE la Hipodromul Ploiești (2023)

Ca să vă faceți o idee mai clară a ceea ce reprezintă Pursângele (pur-sângele) Englez și ceea ce îl înconjoară, vă recomand următorul articol: https://galop.ro/industria-galopului/

P.S. Biologic și economic, o spun cifrele, rasa Pursânge (pur-sânge) Englez / Thoroughbred este unică. #PursangeEnglez

Galop.ro (Galop.Romania)

Galop.ro (Galop.Romania)

 

Martinescu Valentin M.

– pasionat de Caii Pursânge (pur-sânge) și de Galop;

– licențiat în Educație Fizică și Sport la Academia Națională de Educație Fizică și Sport; 

– cursuri legate de Galop în Anglia (BRS și NHC);

– student în anul III la Facultatea de Zootehnie, specializarea Cabaline, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Surse:

  • herghelie.ro;
  • Zootehnia României~cabaline (T. Suciu, 1975);
  • Tratat de Hipologie (G.E. Mărginean, 2012);
  • Creșterea Ecvinelor (Gh. Mureșan, 2011);
  • hergheliidestat.ro;
  • Horse Racing Manual;
  • Wikipedia.

Surse foto: France Galop, Ascot Racecourse, Breeders’ Cup / Eclipse Sportswire, Michele MacDonald, Coady Photography, Juddmonte Farm, Frankel Watch, Secretariat, Coolmore, Racing Post, Wikipedia, herghelie.ro, Galop.ro

10 Replies to “Pursângele (Englez), cea mai perfecţionată rasă de cai”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *