Jockey Club Român

Societatea de Încurajare pentru Îmbunătăţirea Rasei Cailor în România 

Jockey Club Român este mai mult decât un club!
Istoria sa veche și fascinantă ne confirmă afirmația că este mai mult decât un club, iar în rândurile ce urmează veți vedea că așa este.

Rațiunea de existență pentru Jockey Club Român a fost și este în continuare aceea de a încuraja cursele de galop din România și, de a promova valori culturale și morale ce se împletesc firesc cu pasiunea pentru caii Pursânge și cursele de galop, dovedind continuitatea unei activități începute acum 146 de ani.

În România, când spui cai Pursânge Englez, curse de galop și Hipodromul Băneasa, spui Jockey Club Român; când spui Derby Român, spui luna iunie și Jockey Club Român; când spui Hipodromul Băneasa, spui templul alergărilor de cai și Jockey Club Român.

Prin urmare, încă din anul 1875, tot ce este legat de caii Pursânge, de cursele de galop și Hipodromul Băneasa se datorează Jockey Club Român.

Începuturile…

Istoria Jockey Club este sinonimă cu rasa Pursânge Englez (Thoroughbred) și cursele de galop, deci, oriunde în lume, când spui Jockey Club, spui cai Pursânge și curse de galop.

Jockey-Club Român a fost înființat oficial în data de 8 ianuarie 1875 la București și a fost al treilea din lume, după cele din Anglia și Franța. Denumirea completă a fost și încă este ,,Societatea de Încurajare pentru Îmbunătățirea Rasei Cailor în România – Jockey-Club’’, denumire împrumutată de la francezi.

Totuși, bazele Jockey-Club Român s-au pus în toamna anului 1874 la inițiativa, printre alții, lui Sir Stephen Bartlett Lakeman și a baronului Vivian (consulul Angliei în România), având susținerea unor ,,grei’’ din acea perioadă, precum: Generalul Gheorghe Manu, Dimitrie Sturdza, Grigore Cantacuzino, Ioan Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Balș, Lascăr Catargiu, Ioan Lahovary, Dimitrie Ghika, Ioan Ghika, Alexandru Lahovary, Sutzu Nicolae, Alexandru Știrbey,  locotenentul Moruzi, generalul Ioan Emanoil Florescu …etc.

Primele discuții au avut loc chiar în casa lui Sir Stephen Bartlett Lakeman, iar primul sediu a fost într-o casă de pe Calea Victoriei nr. 100, aflată între str. George Enescu și str. Amzei. Casa, care i-a aparținut lui George Matei Cantacuzino și apoi lui Iancu Lahovary, era așezată cam pe la intersecția cu str. General Berthlot (fosta str. Fântânii) și vis-a-vis de ,,Cișmeaua Roșie’’.

Primul sediu

După cum se poate vedea în imaginea de mai jos, casa se afla pe Calea Victoriei pe partea stângă în direcția de mers către centru, iar sediul Jockey-Club era la etaj, observându-se probabil doi dintre distinșii membri ai Clubului.

,,Domnitorul Carol I, ca președinte de onoare, a inaugurat Jockey-Clubul Român în sala mare a Clubului și, după discursul vicepreședintelui Dimitrie Ghica, ridică paharul în cinstea fondatorilor și membrilor Clubului, căruia îi dorește un deplin succes: 

Am venit cu cea mai mare plăcere în mijlocul dumneavoastră spre a inaugura Clubul, care poate ajunge de un adevărat folos pentru țara noastră, ocupându-se cu îmbunătățirea rasei cailor. Prin realizarea acestui frumos scop, sper că al nostru cal va recâștiga reputația ce a avut în Europa încă la începutul acestui secol. Urmând ca silințele Clubului să fie încoronate de un bun succes, ridic acest pahar în sănătatea fondatorilor și membrilor săi. Să trăiți!’’

Regele Carol I

Carol I a avut mereu o relație apropiată și o colaborare sănătoasă cu membrii marcanți ai Jockey Clubului Român. Chiar din toamna-iarna perioadei 1874-1875, perioada înființării Clubului, domnitorul Carol I a fost unul dintre cei care au susținut înființarea acestui club elitist. Înființarea Jockey Club Român a însemnat o schimbare radicală pentru alergările de cai de la București și din România.

Primul Jockey Club

Înainte de a continua povestea legendarului club înființat în 1875 la București, trebuie să menționăm că primul Jockey Club din România s-a înființat în 1862 la Iași, de către nobilimea de acolo, în frunte cu familia Moruzi, Sturdza, Ghica, Balș și Suțu, dar și cu ajutorul și sub patronajul nemuritorului Domnitor Cuza.

Tot la Iași, s-au organizat primele alergări de cai din România și astfel, capitala Moldovei a deținut și primul hipodrom din România.

Primele alergări de cai de la București

Ștefan Luchian –                                     Alergări de cai toamna

,,Prima dată s-a alergat pe câmp
Unde mai era și cât-un dâmb,
Dar nimeni nu s-a supărat
Și-n continuare s-a alergat;
Pasiunea era atât de mare
Încât s-a construit un hipodrom ca atare,
Hipodromul Jockey Clubului
Pentru măreția Pursângelui!’’

 

În perioada anilor 1865 au început să se desfășoare și la București alergări de cai într-o formă mai organizată, sub influența celor de la Iași.

Totuși, alergări de cai mai reușite la București s-au desfășurat începând cu perioada 1870-1872 și erau organizate din ce în ce mai bine de inegalabilul general Ioan Emanoil Florescu. Aceste alergări se desfășurau pe Platoul Cotroceni (Câmpul Cotroceni), o zonă controlată de armată, aflată între bulevardele Geniului, Iuliu Maniu și Timișoara.

Militari întrecându-se în zona Cotroceniului

O bună perioadă de timp alergările de cai s-au ținut doar între membrii armatei, indiferent de grad, așa că imaginați-vă novicii cu ce ambiție concurau împotriva celor mai mari în grad.

Dar nu numai în zona Cotroceniului se organizau alergări de cai. Alergări și antrenamente se desfășurau și în zona Colentina și Pantelimon și, puțin mai târziu și pe câmpul de la Floreasca.

Istoria Jockey-Club Român este strâns legată de rasa Pursânge Englez (Thoroughbred) și de cursele de galop. Vă spuneam mai devreme că în ziua de 8 ianuarie 1875 s-a înființat legendarul Jockey-Club Român. Trebuie să vă precizăm că tot în acea perioadă Jockey Clubul din Iași a fost afiliat celui din București.

Startul curselor de galop în România

Jockey Club

În anul 1875 și datorită înființării Jockey-Club Român, aveau să se organizeze primele curse de galop importante. Anul 1875 devine un an de referință în istoria curselor de galop din România, datorită înființării Jockey-Club Român și datorită organizării celor mai importante trei curse: Premiul București (viitorul Derby Român), Premiul Jockey-Club și Premiul Domnitorului (viitorul Premiul Regal).

Ștefan Luchian – La curse

Mai exact, în ziua de 12 octombrie 1875, Jockey-Club Român a organizat prima reuniune oficială de curse de galop pentru care avem date concrete și care, putem spune că a dat startul curselor de galop de pe teritoriul nostru.


Primele premii

La această reuniune istorică ce s-a alergat la București, pe câmpul de la Floreasca (‘câmpia Colentinei’), Jockey-Clubul a reușit prin bravii săi membri să organizeze șase curse, dintre care le amintim pe cele mai importante:

1)- Premiul București, pentru armăsari și iepe de 3 și 4 ani născuți în țară. Acest premiu este considerat ca și primul Derby Român deoarece au alergat doar cai născuți în țară în vârstă de 3 și 4 ani, sub aceeași greutate. De ex., cele două iepe care s-au luptat pentru premiul de 5000 de franci, au alergat ambele cu 57 de kg. Lupta s-a dat între Gizelda a domnului Al. Balș și Rubina a domnului Al. Negruzzi, ambele iepe fiind născute în țară, iar ambii proprietari erau de la Iași. Câștigătoarea primului premiu pentru caii născuți și crescuți în țară a fost GIZELDA.

2)- Al doilea premiu a fost Premiul Domnitorului, cel care va deveni din 1881 Premiul Regal.

3)- Premiul cel mare și cel mai important a fost Premiul Jockey-Club. S-a alergat pe 3000 m și suma de bani pentru câștigător a fost de 10.000 de franci. Câștigătorul primului mare premiu Jockey-Club a fost MIRABEAU al domnului Al. Balș, un armăsar murg importat de la grajdul Rotchild din Franța.

Premiul Jockey-Club este singurul mare premiu care și-a păstrat denumirea de la început și până astăzi.

Aceste alergări istorice desfășurate pe câmpul de la Floreasca, au reprezentat prima mare reușită a Jockey-Club Român. Legat de această primă mare reușită îi amintim pe: baronul Vivian, generalul Gheorghe Manu, Grigore C. Cantacuzino, principele D. Ghica, domnitorul Carol I (președintele de onoare al Jockey-Club Român), Arthur Green și secretarul pe atunci Petru Millo, printre alții!

Începutul bun din perioada 1875-1876 avea să fie oprit pentru doi ani de Războiul de Independență. Perioadă în care au fost alergări doar pe câmpul de luptă, acolo unde generalul Manu a ieșit în evidență prin faptele sale.

Hipodromul Băneasa

Văzând chiar de la început potențialul alergărilor de cai, membrii marcanți ai Jockey-Club Român iau hotărârea construirii unui hipodrom în București, iar locul ales a fost câmpul întins de la ieșirea din București către comuna Băneasa, situat pe partea stânga de la rondul al treilea.

Zis și făcut! Un merit deosebit l-a avut generalul Gheorghe Manu, unul din membrii fondatori al Jockey-Club Român și primar al Bucureștiului în acea perioadă. Acesta a pus la dispoziție un prim lot de pământ pe care să înceapă construcția primului hipodrom de la Bucuresti. De asemenea, a facilitat și toate ,,problemele birocratice’’ ce țineau de primăria Bucureștiului, iar banii n-au fost greu de găsit, deoarece Jockey-Club Român avea membri foarte potenți financiar și politic.

Un alt suport important a fost cel al domnitorului Carol I, sub patronajul căruia s-a înființat Clubul și s-a început proiectul hipodromului de la București.

Între timp, alergările au continuat pe platoul Cotroceni și pe câmpul de la Colentina. Erau cele doua locații amenajate special pentru curse de către Jockey-Club.

Deși totul părea ca începe să galopeze, Războiul de Independență avea să oprească pentru o perioadă de doi ani avântul luat în perioada 1875-1876.

În perioada 1877-1878 au fost alergări doar pe câmpul de luptă, acolo unde generalul Manu a ieșit în evidență prin faptele sale.

Mai mulți membri ai Jockey-Club Român s-au aflat sub drapel în acea perioadă, ba mai mult, în 1877 Jockey-Club Român a oferit Crucei Roșii suma de 12.000 de franci. După cum puteți vedea, activitatea Jockey-Club Român nu s-a oprit în acea perioadă grea și a întărit ideea că JOCKEY-CLUB ROMÂN ERA MAI MULT DECÂT UN CLUB!

În anul 1879 se reiau cursele, în special pe Platoul Cotroceni. În perioada următoare, 1880-1881, după planurile arhitectului Ion Mincu, Jockey-Club Român a reușit să finalizeze construcția primului hipodrom de la București, pe care l-a denumit Hipodromul Băneasa, deoarece era amplasat lângă comuna Băneasa (actualul cartier Băneasa).

Hipodromul Băneasa – primul hipodrom adevărat de la București (vedere din actualul rond de la Piața Presei Libere)
Hipodromul Băneasa (prima tribună)

Odată cu primul hipodrom de la București, cu Hipodromul Băneasa, avea să înceapă cu adevărat dezvoltarea curselor de galop, datorită faptului că erau curse organizate constant și datorită condițiilor mai bune de alergare. La momentul respectiv, cel mai important crescător și proprietar de cai pursânge era Constantin Blaremberg.

Colonelul Blaremberg era și cel mai mare câștigător de pe hipodrom, asta până când a apărut Alexandru Marghiloman. Tânărul avocat din Buzău, școlit la Paris, avea să devină cel mai mare câștigător de curse de galop și cel care va avea cea mare influență în hipismul românesc, fiind și astăzi considerat pe bună dreptate ,,părintele hipismului românesc’’.

Generalii Florescu și Manu

După anul 1881, putem spune că începe să se contureze ,,la belle epoque’’, atât la Hipodromul Băneasa, cât și la Jockey-Club Român.
Meritul principal al organizării și dezvoltării curselor de galop îl avea Jockey-Club Român, reprezentat de cei doi bravi vicepreședinți. În perioada 1880-1884, cei doi vicepreședinți erau generalul Gheorghe Manu și generalul Emanoil Florescu.

Cei doi, pe lângă dragostea de cai și pasiunea pentru curse, au cultivat bărbăția, curajul și dragostea de patrie, atât în rândurile Clubului, cât și în afara lui. De generalul Gheorghe Manu și generalul Ioan Emanoil Florescu trebuie să ne aducem aminte an de an și să-i onorăm neîncetat.

În mandatul lor comun ca vicepreședinți ai Jockey-Clubului Român, aveau să înceapă alergările de poveste de la Hipodromul Băneasa.

Acești doi bravi generali au fost doi dintre cei mai importanți oameni implicați. Generalul Florescu a fost cel care a organizat primele alergări mai reușite la București, chiar înainte să se înființeze Jockey-Club Român.

Generalul Florescu
Generalul Manu

Generalul Manu a fost cel căruia i se cuvine un mare merit în construirea hipodromului de lângă Băneasa. Generalul Manu este cel mai longeviv vicepreședinte din istoria Jockey-Club Român și cel care a fost implicat timp de 35 de ani (1875-1910) în toate evenimentele importante legate de Jockey-Club și cursele de galop.

Împreună au reușit să dea direcția cea bună încă de la începutul curselor de galop de pe Hipodromul Băneasa, adică începând din perioada 1881-1882.
Un exemplu concret de reușită este fondul de premieră din 1883, în valoare de 63.000 de franci, bani doar pentru caii câștigători.

În această perioadă, cele mai importante alergări erau același ca la începutul din 1875:

1)-Premiul Societății de Încurajare (Derby), fostul Premiul București și viitorul Derby-Român;

2)- Premiul Jockey-Club;

3)- Premiul Regal (fostul Premiul Domnitorului).

Odată cu trecerea anilor distanțele și premiile celor trei alergări clasice s-au mai schimbat, îmbunătățindu-se de fiecare dată. Aceste îmbunătățiri se datorează tututor celor implicați în acea perioadă de început. Însă, sunt câteva nume pe care trebuie să le scoatem în evidență datorită implicării lor, și anume: baronul Vivian, generalul Gheorghe Manu, generalul Emanoil Florescu, Grigore C. Cantacuzino, colonelul Constantin Blaremberg, Alexandru Balș și ultimul, dar nu cel din urmă, regele Carol I.

Structura de conducere

Carol I a fost încă din 1875 președintele de onoare al Jockey-Club Român, iar vicepreședinții erau cei care dețineau ,,dârlogii’’ și ei se implicau cel mai mult. Deci, încă de la început, structura de conducere a Jockey-Club Român este următoarea:
– un Președinte de Onoare, funcție ce îi revine unuia dintre Regii României;
– doi vicepreședinți care conduc efectiv clubul și care sunt aleși prin vot la fiecare patru ani de către membrii clubului doar la Adunarea Generală.

Apoi, mai sunt două Comitete care intră în structura Jockey-Club Român și sub directa coordonare a celor doi vicepreședinți.

Aceste două Comitete sunt:

  • Comitetul Cercului care este format din 10 membri;
  • Comitetul Alergărilor format tot din 10 membri.

Membrii celor două Comitete sunt aleși de către membrii permanenți ai Adunării Generale tot la fiecare patru ani, ca și vicepreședinții.

Dar ca să ajungi într-unul din cele două comitete sau chiar vicepreședinte, trebuia în primul rând să reușești să intri în acest club exclusivist.
Ca să fii acceptat în Club era și este o adevărată reușită.

Regulile Jockey-Club

Pentru a fi primit în Jockey-Club Român trebuie respectate câteva reguli clare și stricte, reguli care datează din 1875.

Una dintre aceste reguli este politețea.

Vreau să vă confirm că politețea s-a păstrat la Jockey-Club Român. Încă de la primele contacte pe care le-am avut cu membrii Jockey-Club Român, fie la Hipodromul Ploiești, fie la vreo competiție ecvestră sau fie la sediul Clubului, am fost impresionat de politețea de care au dat dovadă. Bunul simț și politețea sunt trăiri la care și eu țin foarte mult.

De asemenea, cred cu tărie că doar prin educație ne putem însănătoși și putem evolua. Repet, am întâlnit si vă confirm ca la Jockey-Club Român se păstrează cu sfințenie politețea, bunul simț și bunele maniere. Mulți ar fi tentați să spună că sunt pe cale de dispariție, dar nu este așa, pentru că Jockey-Club Român are o istorie și o identitate și, este mai mult decât un club!

Da, Jockey-Club Român este mai mult decat un simplu club, tocmai de aceea nu poate adera orice persoană, iar cel care dorește să devină membru trebuie să dovedească că merită să fie acceptat.

Conform statutului, cel care dorește să devină membru trebuie sa aibă doi nași care să îl prezinte membrilor Clubului și să le prezinte motivele pentru care solicitantul merită să fie acceptat. Orice membru nou poate fi acceptat doar la Adunarea Generală, unde, procedura este și astăzi după modelul englezesc: șase voturi ,,pentru’’ sunt anulate de un vot ,,contra’’.

O altă regulă care s-a păstrat de la înființare este că nicio femeie nu poate să devină membră a Jockey-Club Român. Membrii fondatori ai Jockey-Club Român au aplicat regulile de bază ale Jockey Clubului din Anglia și au luat ce era mai bun și folositor de la Jockey Clubul din Franța. Prin urmare, încă din 1875 în Jockey-Club Român a fost ,,crème de la crème’’.

Încă de la început, Jockey-Club Român a fost un club apolitic, a fost un club al protipendadei care deţinea o carte de vizită impecabilă. La Jockey-Club s-a format încă de la început un mediu prielnic la care au aderat, în calitate de membri, vârfuri ale societății românești, reprezentând şi astăzi adevărate modele de urmat pentru generațiile actuale.

Membrii Fondatori ai Jockey-Club Român

Din lista membrilor fondatori rezultă că acest club a fost întemeiat de reprezentanți ai aristocrației moldovenești și muntenești, fruntași ai vieții politice, intelectuali și personalități marcante ale vremii, dar și cu sprijinul domnitorului Carol I, care avea sa fie încă de la început Președintele de Onoare.

Cei 95 de membri fondatori ai Jockey-Club Român sunt prezentați pe o placă de marmura la intrarea în sediul Jockey Clubului.

În foarte scurt timp, acestor membri fondatori li s-au alăturat și alții, astfel că în momentul redactării Statutului Jockey-Club s-a impus o delimitare riguroasă a acestora împărțită în: membri fondatori, membri de onoare, membri permanenți, membri temporari și membri titulari.

Dintre cei care i-au urmat, îi amintim cu deosebită considerație pe urmatorii membri permanenți: Alexandru Marghiloman, Alexandru Balș, Grigore Cantacuzino, Constantin Argetoianu, Barbu Catargi, Gheorghe Gr. Cantacuzino (Nababul), Petre Carp, N. Filipescu, Manole Filitti, Ion Ghica, N. Chrissoveloni, Dimitrie Sturdza, Barbu Știrbey, George Ulise Negropontes, Gheorghe Manu, I.C. Bratianu, Lascăr Catargiu, Ion Cămărășescu, Constantin Cesianu, Alex. Cretzianu, George Enescu, Gheorghe Florescu, Alexandru Paleologu, Nicolae Polizu-Micșunești, Șerban Papacostea, Ion Ioanid și alții.

Noul sediu și activitatea Jockey-Club Român

De la aristocrația occidentală membrii Jockey-Club Român au importat și alte lucruri benefice, precum socializarea. De exemplu, încă de la începuturile Clubului, la sediul de pe Calea Victoriei nr. 100, practicau scrima, jucau cărți și organizau baluri. Dar, implicit cu evoluția lucrurilor, cresteau și pretențiile, fapt ce-i determina pe membrii Jockey-Club să se mute într-un sediu mai prietenos în raport cu cerințele cluburilor elitiste ale vremii.

Prin urmare, pe la 1890 Jockey-Club Român își mută sediul în Palatul Anker, pe Calea Victoriei la nr. 90.

Palatul Anker era o construcție nouă și era situat la intersecția cu strada Franklin, vis-a-vis de Palatul Regal.

În acest nou sediu, viața la Club avea să se schimbe în bine de la an la an. Din memoriile lui Constantin Argetoianu aflăm că Jockey-Clubul organiza și un bal anual ce se număra printre cele mai simandicoase din București, cu invitați puțini și aleși cu severitate.

În această perioadă începe să crească și numărul membrilor. Nu putem trece cu vederea personalități precum: Alexandru Em. Lahovary (1888), diplomatul Henri Catargi (1890), princepele Barbu Stirbey (1897), princepele Constantin Basarab Brâncoveanu (1898), iar în 1899 au devenit membri doi ,,pursângi’’ care or să își pună serios amprenta în dezvoltarea rasei Pursânge Englez și a curselor de galop, marele George Negropontes și generalul Gheorghe Moruzi.

Vicepreședinților Jockey-Club Român cărora li se datorează multe din reușitele Clubului din această perioadă erau generalul Gheorghe Manu si Grigore C. Cantacuzino (1885-1902). O reușită a președintelui de onoare, Carol I, a celor doi vicepreședinți și a membrilor marcanți a avut loc pe data de 12 mai 1892, data la care Jockey-Club Român era recunoscut ca persoană juridică prin legea nr. 1899 din 12 mai 1892.

Ca și la începuturile Clubului, bravii membri ai Jockey-Club Român aveau să dovedească din nou că Jockey-Club Român este mai mult decât un club! Spre sfârșitul secolului XIX, mai exact în anul 1897, România avea să fie lovită de puterea inegalabilă a naturii. În iunie 1897 orașul Galați și împrejurimile au fost foarte grav afectate de inundații, catastrofa soldându-se cu pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale. Dând dovadă de solidaritate, Jockey Club oferă ajutor sinistraților, oferindu-le sume de bani rezultate în urma unor evenimente organizate special la Hipodromul Băneasa. Chiar dacă sediul și activitatea Jockey Clubului erau în București, Clubul se preocupa mult și de restul țării, atât din punct de vedere uman, dar mai ales din punct de vedere hipic.

Alergări de cai și hipodromuri existau și la Iași, Constanța și Brăila; iar mai târziu și la Craiova, Târgoviște, Buzău, Timișoara și Cluj (Jucul de Jos). După București, Iașiul se distingea, atât prin vechimea alergărilor (1851), cât și prin calitatea cailor, însă, cu trecerea timpului nu a reușit să țină pasul cu Hipodromul Băneasa de la București.

Prima dezvoltare a hipismului românesc

Toți cei implicați, în frunte cu Jockey-Club Român, reușeau an de an să îmbunătățească cursele de galop.

Suntem în perioada în care s-au importat mulți cai pursânge din Franța și Anglia, fapt ce a dus la creșterea numărului de curse și la creșterea calității lor. A fost o perioadă când s-au reglementat pariurile (1887-pariul mutual) și când Jockey-Club Român a fost recunoscut ca personalitate juridică prin legea nr. 1899 din 12 mai 1892.

De asemenea, este și prima perioadă când numărul cailor pursânge născuți în România începe să crească semnificativ, datorită în special a hergheliilor înființate. Astfel, cea mai importantă cursă de galop din lume, Derby, începe să capete și la noi importanța cuvenită, punându-se tot mai mult accent pe caii indigeni.

Derby-Român

La scurt timp după recunoașterea ca personalitate juridică, în 1896, are loc marea schimbare legată de cea mai importantă cursă de galop.
Se consideră că primul Derby la noi s-a alergat în 1875. Totuși, abia în anul 1896 s-a alergat pentru prima dată sub denumirea de Derby-Român și pe distanța clasică de 2400 m. După prima ediție, când s-a numit ,,Premiul București’’, și până în 1895, Derby Român s-a alergat cu denumirea ,,Premiul Societății de Încurajare (Derby)’’, iar distanțele au fost de 2000 m între 1875-1887 și 2200 m între 1888-1895.

Prin urmare, în 1896, cea mai importantă alergare din lume, Derby-ul, s-a alergat și la noi pentru prima dată pe distanța clasică de 2400 m și sub denumirea de Derby-Român. Din acel moment și până în prezent, Derby-ul Român este cea mai importantă cursă de galop și este rezervat cailor de 3 ani, născuți și crescuți în România. Singura excepție este că se permite și cailor importați în anul nașterii, dar doar celor care au fost trecuți în Stud Book-ul român al rasei și care au fost crescuți și antrenați la noi.

Primul câștigător al noului Derby-Român a fost Paradox al lui Alexandru Marghiloman, în iunie 1896.

În această perioadă au început să apară mai mulți proprietari, atrași de farmecul curselor, care fie au importat cai, fie au cumpărat din țară. Doi dintre cei care s-au remarcat încă de la început, din perioada anilor 1900, au fost George Negropontes și locotenentul (viitor general) Gheorghe Moruzi, dar doar G. Negropontes a reușit să țină pasul cu marele Marghiloman.

Noul Hipodrom Băneasa

Cum numărul cailor și a curselor începuse să crească, se simțea nevoia unei schimbări, a unui nou hipodrom.

Începutul secolului XX prinde Jockey-Club Român în plin fuleu! Cum acest fuleu trebuia să se desfășoare în condiții optime și avându-l din 1903 pe Alexandru Marghiloman în funcția de vicepreședinte al Jockey-Club, alături de generalul Gheorghe Manu, ambii având aceeași viziune, se ia marea hotarâre a construirii unui nou hipodrom la București.

Pe la mijlocul anului 1905, începe construcția noului hipodrom după planurile arhitectului Ion D. Berindey. Această nouă tribună se va construi pe locul vechiului hipodrom, practic se îmbunătățește vechiul hipodrom în totalitate (tribună, piste, grajduri…etc). Arhitectul Ion D. Berindey se inspirase cel mai mult de la hipodromul Longchamp de la Paris, drept urmare, noul Hipodrom Băneasa avea să fie cel puțin la fel de impresionant precum miticul Longchamp.

Hipodromul Băneasa

Acest nou hipodrom avea să fie mândria Jockey-Club Român și probabil cea mai mare realizare a Clubului! Avea să fie o reușită din toate punctele de vedere. Anvergura ,,sportului regilor’’ devenise atât de mare încât noua clădire a fost inaugurată în luna octombrie 1906, adică în aproximativ 15-16 luni.

Hipodromul Băneasa

Mirajul câștigurilor încă din anul deschiderii era mare, Jockey-Club Român a oferit în 1906 un fond de premiere în valoare de 380.866 de franci. Dintre cei 23 de proprietari de la Hipodromul Băneasa, îi amintim pe primii trei din punct de vedere al banilor câștigați:

1- Alexandru Marghiloman cu 120.783

2- George Negropontes cu 100.050

3- Locotenent Gheorghe Moruzi cu 60.476

Construcția unui nou hipodrom a fost o alegere înțeleaptă a Jockey-Clubului Român, deoarece a favorizat îmbunătățirea rasei cailor și a rezultatelor, și implicit dezvoltarea alergărilor, dar nu în ultimul rând a influențat creșterea veniturilor și a premiilor acordate.

Sosirea într-o cursă de galop la Hipodromul Băneasa (proprietatea Jockey Club Român)
ZORI DE ZI


Veniturile Clubului proveneau din cotizațiile membrilor, din biletele de intrare pe hipodrom, din cota de 20% din pariuri, din concesiile bookmakerilor și a restaurantului ținut de renumita Casa Capșa, venituri din care se plăteau premiile și se întreținea hipodromul.

Hipodromul Băneasa se întindea pe o suprafață inițială de 52 ha, iar din 1915 pe 62 de ha, fapt ce permitea ca, pe lângă capacitatea mare pentru spectatori, Hipodromul Băneasa să aibă două piste de alergări similare cu cele pe hipodromurile din Anglia și Franța.

Hipodromul Băneasa devine în foarte scurt una dintre atracțiile Bucureștiului, atât pentru români, cât și pentru cei care ne vizitau ,,micul Paris’’. Dar ca să vă faceți o impresie despre ce-a însemnat Hipodromul Băneasa, puteți citi articolul HIPODROMUL BĂNEASA și cu siguranță veți fi plăcut impresionați.

Hipodromul de poveste!

Alergările după Primul Război Mondial

Timpul trece galopând, în 1918 România a (re)devenit mare, iar în 1919 activitatea hipică se reia. Trebuie menționat că din cauza Primului Război Mondial, în anii 1917 și 1918 a fost ‘pace pe câmpul de alergări’. Nu s-au organizat curse de galop, dar am avut parte de Marea Unire și de implicarea unor membrii Jockey-Club Român la realizarea marelui vis, ceea ce a meritat orice efort și sacrificiu. Primii de care ne aducem aminte sunt Ion I.C. Brătianu, Alexandru Marghiloman, regele Ferdinand, Gheorghe Moruzi, dar și alți membri.

Totul revine la normal începând cu anul 1919, atât activitatea Jockey Clubului, cât și alergările de la Hipodromul Băneasa. În această perioadă, duelul cel mare la Hipodromul Băneasa se dădea tot între Alexandru Marghiloman și George Negropontes, ei fiind marii câștigatori de la Hipodromul Băneasa.

Vedere (cam) din dreptul potoului
Hipodromul Băneasa – vedere din avion

Primul Stud Book al rasei

Era o perioadă în care Jockey Club Român, Hipodromul Băneasa, Bucureștiul, România și mai ales cursele de galop prosperau. Această dezvoltare sănătoasă a întreg fenomenului s-a concretizat și prin apariția primului Stud Book al rasei (registrul genealogic). Primul volum al Stud Book-ului român al rasei Pursânge Englez a apărut în 1926.

Totuși, prima lucrare apărută și care stă la baza primului volum al Stud Book-ului român este ,,PEDIGREES OF THOROUGHBREDHORSES IN ROUMANIA’’ apărută în 1924 la București.

Pista de Derby și aniversarea celor 50 de ani de existență

Ajungem în anul 1925, an în care Alexandru Marghiloman reușește, cu un ultim fuleu, să realizeze alături de ceilalți membri marcanți pista de Derby de la Hipodromul Băneasa. Această pistă va avea începând cu anul 1925 lungimea, de la potou la potou, de 2400 m și lățimea de 30 m. Impresionant! Era pista principală, cea din exterior, pe care se alerga în special Derby-ul Român, de aceea și denumirea de Pista de Derby.

O asemenea pistă a fost o nouă realizare a Jockey-Club Român în frunte cu ,,părintele hipismului românesc’’, cel care a terminat cursa vieții în după-amiaza zilei de 10 mai 1925, o după-amiază de duminică în care la Hipodromul Băneasa se alergau curse de galop.

Cum era de așteptat, Jockey-Club Român a organizat, chiar începând din mai 1925, Premiul Alexandru Marghiloman, testarea de dinainte de Derby, pe distanța de 1600 m.

Alexandru Marghiloman (,,părintele hipismului românesc’’)

Facem o mică paranteză și vă menționăm că distanțele pe care se desfășurau cursele de galop la Hipodromul Băneasa erau între 800 m și 4000 m. Da, am avut și noi un fel de Gold Cup, era Premiul Grigore C. Cantacuzino, cea mai lungă cursă (4000m).

Tot în 1925 Jockey Clubul Român a sărbătorit împlinirea a 50 de ani de existență prin mai multe evenimente, dar și prin făurirea unei monede aniversare cu totul specială.

Cursa continuă

După trecerea la cele veșnice a lui Alexandru Marghiloman, începe o nouă etapă în activitatea turfistă de la Jockey Club Român și de la Hipodromul Băneasa.

Începând cu anul 1926, vicepreședinții care aveau să ducă mai departe onoranta și dificila misiune de a conduce Jockey Club Român și destinele curselor de galop erau Barbu Catargi si Constantin Argetoianu, cei care aveau să conducă împreună până la tragicul sfârșit din 1946-1947.

Sediul din str. Episcopiei

Una dintre primele realizări din primul mandat este cumpărarea unui teren pentru a se putea construi un sediu doar al Clubului, o dorință mai veche a Jockey Club Român. Acest teren era situat în apropiere de sediul Clubului din Palatul Anker. Achiziționarea terenului s-a făcut în perioada 1927-1928, imediat începând și construcția noii clădiri, arhitect fiind ales George Matei Cantacuzino.

Această clădire avea să fie și încă mai este un reper arhitectural din centrul Bucureștiului, o clădire care se identifică cu Jockey Club Român din toate punctele de vedere. Noul și ultimul sediu al Jockey Club Român a fost inaugurat în toamna anului 1929.

Acest nou sediu avea să fie pe gusturile chiar și celor mai pretențioși membri și vizitatori. De la domnul Manole Filitti (Dilema, mai 1994), aflăm că noul Club de lângă Ateneul Român, era amenajat cu foarte mult bun gust, fără ostentație, asigurând o atmosfera intimă membrilor săi. Acesta ne mai dezvăluie că:

,,De mare atracție era sala de lectură, cu încăpătoare fotolii din piele, ideal luminată. Reviste și ziare din toate domeniile în limbile de mare circulație, erau răspândite pe mese și rafturi. Să tot stai să citești! Și o liniște, cea mai desăvârșită liniște, îl învăluia pe cel cufundat în lectură. Urma o cameră elegantă de protocol, pentru întrevederi, hai să zicem, de taină. Apoi, două săli în care se jucau bridge și table, cu chibiții de rigoare, și unde, pe canapele și  fotolii, se purtau variate conversații.

Nimănui nu i-ar fi dat prin cap să ridice tonul. Repet, politețea, buna cuviință, bunele maniere erau de rigoare.

Te aflai în oraș, aveai o fereastră între două treburi, te puteai abate pe la club. Totdeauna erai bine primit, servit, găsind așa o clipă de relaxare fiind citind, fie schimbând câteva vorbe cu un prieten. Dacă răgazul era ceva mai mare și aveai partener, te puteai dărui câtorva asalturi de floreta în frumoasa sală de arme a clubului. Urma un duș reconfortant, după care îți puteai relua, cu spor, activitatea.


Mai erau acolo două sufragerii și, – a propos de bun gust -, napajul, vesela, paharele, tacâmurile, – totul era o încântare pentru ochi, iar serviciul, Doamne, serviciul era impecabil, asigurat de un personal perfect stilat, silențios și totuși prietenos.’’

Încăperile Clubului aveau o atracție specială, un farmec aparte, deoarece erau împodobite cu diferite portrete ale membrilor marcanți și cu gravuri de cai celebri. Tablourile, mobilierul armonios, creau o ambianță ospitalieră care îl făcea, de pildă, pe pictorul Theodor Pallady, să petreacă multe ore la Jockey Club, unde obișnuia să și deseneze.

Cei care trec în prezent pragul legendarului Club, pot simți și înțelege spusele regretatului Manole Filitti.

Dar să revenim la activitatea propiu-zisă a Jockey Clubului, organizarea curselor de galop de la Hipodromul Băneasa, unde erau tot atâtea prilejuri de întâlnire a high-life-ului bucureștean.

Jockey Club Român era implicat de la firul turfului de pe pista de Derby, unde se întreceau cei mai buni cai Pursânge Englez din România, și nu numai, până în saloanele moderne ale noului sediu din strada Episcopiei nr. 9. În acest nou sediu, Jockey Clubul organiza anual unul dintre cele mai exclusiviste baluri din București și România. Și, datorită relațiilor foarte bune cu Familia Regală a României și a pozițiilor unor membri în structura de conducere a Bucureștiului și a țării, Jockey Club Român devenise o instituție foarte puternică și foarte respectată.

Apogeul curselor de galop la Hipodromul Băneasa

Drept dovadă a ceea ce devenise Jockey Club Român, pe 1 iulie 1930 apare ,,Legea pentru autorizarea alergărilor de cai și a pariurilor’’. Legea care recunoștea și din punct de vedere tehnic Jockey Club Român ca instanța conducatoare a alergărilor de cai din România, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 144, din 2 iulie 1930. Tot în 1930, aflăm de la dl Manole Filitti că Jockey Club Român și-a atins numărul maxim, ajungând la 333 de membri.

Este o perioadă înfloritoare pentru Jockey Club Român, pentru Hipodromul Băneasa și pentru cursele de galop. Drept dovadă a faptului că evoluția fenomenului hipic a fost constant în creștere vă prezentăm câteva date de referință pentru perioada 1919-1933:

•567 reuniuni hipice (în medie 38 de zile de alergări pe an)

•4.053 de curse de galop (în medie 270 de curse pe an)

•4.227 de cai în antrenament (în medie 281 de cai pe an)

•176.000.000 de lei a fost valoarea premiilor oferite (în medie 12.000.000 lei pe an). De menționat că fără pariuri nu s-ar fi ajuns aici, pariurile reprezentând un element esențial în industria ,,horse racing’’. Jockey Club administra una dintre cele mai mari industrii ale României și seta trendurile mondene ale perioade interbelice.

Derby Român 1931

Spectatori la Hipodromul Băneasa

Totul evolua, iar numărul cailor se îndrepta spre 1000, ajungând în perioada anilor 1940 chiar la 1.000 de cai Pursânge Englez și aproximativ 45 de proprietari. Dintre aceștia se distingeau George Negropontes, generalul Gheorghe Moruzi, Simon Schwartz și Familia Regală a României.

Firdaussi – etalonul regal

În această perioadă, cel mai răsunător import îl face Familia Regală a României în 1938, cand îl aduce în România pe Firdaussi, cel care a avut o carieră impresionantă în Anglia și cel care va da în România patru caștigători de Derby la rând. Odată cu acest import din Anglia al Familiei Regale, Jockey Clubul importă din același loc 12 mânji pe care îi vinde la licitație.

Totul galopa, atât la Jockey Club Român, cât și la Hipodromul Băneasa! Putem afirma că perioada anilor 1940 a fost (probabil) cea mai prosperă pentru Jockey Club Român, Hipodromul Băneasa și mai ales pentru cursele de galop. Afirmația noastră este susținută de numărul cailor Pursânge Englez, de numărul de curse, de numărul proprietarilor, de premiile acordate de Jockey Club, de valoarea jocheilor și a antrenorilor.

Derby-Român – Premiul acordat în anul 1940

Generalul Gheorghe Moruzi

Tot în această perioadă, cursele de galop și toată suflarea turfistă aveau să primească, poate, cea mai frumoasă declarație de dragoste! Și anume, dragostea infinită pentru caii pursânge și pentru cursele de galop, l-a determinat pe generalul Gheorghe Moruzi să ceară prin testament ca să fie incinerat, iar cenușa să-i fie împrăștiată pe pista Hipodromului Băneasa chiar în dreptul potoului. Dorința i-a fost îndeplinită de către Barbu Catargi, vicepreședintele Jockey Club.

Generalul Moruzi și calul Toiag

Primele vremuri mai dificile

Efectele negative ale celui de-al doilea Război Mondial s-au resimțit și asupra curselor de galop. Cu toate că războiul era în desfășurare și era tot mai greu să organizezi reuniuni la Hipodromul Băneasa, cei din Jockey Club susținuți și de Familia Regală fac eforturi foarte mari pentru a continua organizarea curselor de cai.

În această perioadă foarte grea, Jockey Club a închiriat terenuri și a construit grajduri cu boxe (în 1943 erau 147 de boxe) pe care le subînchiria la prețuri modice, a continuat importul de mânji (yearlingi) oferindu-i la licitații și suporta o parte din cheltuieli și, chiar ofera furaje gratuit sau la prețuri foarte mici. De asemenea, a construit locuințe sociale pentru angajați, punându-le la dispoziție la niște prețuri foarte mici ca să-și permită și cei cu probleme financiare foarte mari. Și, foarte important, a înființat o casă proprie de ajutor pentru antrenori, jochei și băieții de grajd (îngrijitorii).

Eforturile depuse de Jockey Club Român au fost sprijinite și de Familia Regală a României. De menționat că începând cu 1942, Herghelia Regală de la Scroviștea-Periș a oferit gratuit pentru crescătorii particulari monte cu trei dintre cei mai buni armăsari pe care îi deținea: Firdaussi, Boer Bibi și Arkina. Rezultatele au apărut imediat, iar în 1945, Motan (din Firdaussi) câștigă Derby Român pentru un proprietar privat, pentru domnul Emil Ottulescu.

La Jockey Club Român și Hipodromul Băneasa lucrurile se mișcau, se făceau eforturi mari pentru ca activitatea hipică să nu se oprească în timpul războiului și chiar s-a îndeplinit acest obiectiv.

Sursa: Agerpres

Începutul sfârșitului…

După 23 august 1944, Războiul Mondial începe să-și ia tributul, și anume: au fost rechiziționați ‘legal’ cai de rasă pentru a fi folosiți la transport și tracțiune. În felul acesta au avut de suferit toate hergheliile din țară, mai puțin Herghelia Regală de la Periș.

Prin urmare, patrimoniul cabalin, în special rasa Pursânge Englez a avut cel mai mult de suferit. Iar cum la greu se vede cu adevărat valoarea și implicarea fiecăruia, Jockey Club Român a preluat asupra sa întreaga aprovizionare cu furaje, în special pentru cei care au fost afectați cel mai mult; dovedind încă o dată că Jockey Club Român este mai mult decât un club!

Dar, numai până în perioada 1946-1947, că începând din 1947 – 1948, bravii membri ai Jockey Club Român nu prea au mai putut face mare lucru, deoarece noul regim avea să înceapă distrugerea Jockey Club Român, a ,,sportului regilor’’ și a Hipodromului Băneasa. Ciuma venită din vecini avea să înceapă cu membrii Jockey Club, apoi cu sediul Clubului pe care  îl ocupă abuziv și confiscă tot ce au găsit. Atât sediul Clubului, cât și Hipodromul Băneasa și terenul hipodromului de 62 hectare au fost confiscate cu forța de la Jockey Club Român.

În decembrie 1946 bilanțul economic al Jockey Club Român în economia țării era impresionant, era de peste 2.300 de miliarde de lei. Clădirea sediului din strada Episcopiei nr. 9 era evaluată la aproximativ 3 milioane de lei, iar averea Jockey Club Român în momentul naționalizării se ridica la aproximativ 2 miliarde de lei.

Membrii Jockey Club au avut de suferit, unii au părăsit țara, iar alții au suferit în închisori, unii chiar pierzându-și viața, precum Constantin Argetoianu, Alexandru Balș, Gheorghe Brătianu și alții.

Distrugerea hipodromului

După ce în anul 1948 s-au debarasat de tot ce însemna Jockey Club Român, inclusiv de nume, în anul următor s-au orientat către Hipodromul Băneasa. În anul 1949 are loc prima amputare, mai exact, au ciuntit pista de Derby pentru a se construi ‘ceva’. Prin urmare, apare în perioada 1951-1952 o construcție denumită ‘Casa Scânteii’, în cinstea noilor cotropitori sovietici.

Vedere din tribuna Hipodromului Băneasa

Ultimul Derby Român desfășurat pe pista originală de Derby (2.400m) s-a alergat în 1949 și a fost câștigat de POEZIA. Se pare că ‘Poezia’ nu prea le-a căzut bine noilor invadatori, pentru că ei, în general, nu erau și nu sunt prieteni cu ‘poezia’ și cu cultura nației; necunoscând bineînteles nici metafora ‘poezie în mișcare’! Ba mai mult, au grăbit lucrurile pentru a desființa acest loc al burgheziei și elitei bucureștene. ,,Ce atâta atmosferă de Paris, ce atâția intelectuali, doctori, profesori, ofițeri, bancheri, diplomați … la un loc!?!’’

Începând cu anul 1949 totul a început să ,,șchiopăteze’’, iar la sfârșitul anului 1960 avea să se întâmple inevitabilul. În iarna din 1960-1961 Hipodromul Băneasa avea să fie distrus.

Treptat, din anul 1949 și până în iarna din 1960-1961 o lume întreagă a fost dărâmată ca să se facă loc unor construcții mari, reci, urâte și triste. Și astfel, o fila importantă din istoria noastră a fost distrusă fără milă.

O ultimă privire spre ceea ce a fost Hipodromul Băneasa. În partea din stânga a imaginii se poate vedea pista, iar pe mijlocul imaginii se pot vedea castanii care formau aleea pe care oamenii veneau și unde chiar se relaxau odinioară la Hipodromul Băneasa
Probabil una dintre ultimele imagini din tribuna Hipodromului Băneasa

Ultimul Derby Român

În ziua de 26 iunie 1960 s-a alergat ultimul Derby-Român. Câștigătorul ultimului Derby desfășurat la Hipodromul Băneasa a fost iapa Palmira.

PALMIRA
PALMIRA pe potou

Odată cu dispariția hipodromului ne-am pierdut o parte din identitate și din istorie. Din nefericire, cursele de galop au dispărut odată cu distrugerea Hipodromului Băneasa, iar istoria ,,sportului regilor’’ avea să fie oprită brutal de comuniști. Simbol al Bucureștiului timp de aproximativ 80 de ani, Hipodromul Băneasa avea să dispară pentru totdeauna.

În toamna anului 1960 s-au organizat ultimele curse de galop la Hipodromul Băneasa, iar de atunci nu s-a mai alergat niciodată la București.

O absență dureroasă și un nou început

Anii trec și nimic bun nu se mai întâmplă pentru cursele de galop. Asta până in perioada 1990-1991, când, un mic grup de români greu încercați de ororiile comunismului, însuflețiți de Manole Filitti, iau inițiativa reluării activității Jockey Club Român. Atenție, nu reînființării, ci reluării activității, pentru că Jockey Club Român nu a fost desființat legal niciodată, doar a fost ocupat abuziv, deposedat tot abuziv de toate lucrurile și bunurile și, i-a fost oprită activitatea forțat de către regimul comunist. Spiritul a rezistat.

Acești oameni remarcabili care au luat inițiativa reluării activității legendarului Club și pe care îi putem considera refondatori, încă aveau sângele vechi și curat, dar aveau și frica celor întâmplate în timpul comunismului; tocmai de aceea primele întâlniri au fost cât se poate de discrete. Și cum nu se putea altfel, un membru care și-a cultivat curajul și bărbăția încă din timpul vechiului Club, avea să preia ,,dârlogii’’ și să reînsuflețească noul Jockey Club Român, iar acel brav membru a fost Manole Filitti.

Dintre bravii membri ai perioadei de început îi amintim pe: Manole Filitti, Corneliu Coposu, Constantin Bălăceanu-Stolnici, Alexandru Paleologu, Radu Beldiman, Șerban Ghica, Grigore Ghika, Jean Chrissoveloni, Mihai A. Catargi, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, Ion Filitti, Costache Negri, Gheorghe Mavrocordat, Ilie Georgescu, Ion A. Florescu, Florin Codre, Constantin Ottescu și ceilalți din lista de mai jos.

Lista cu membrii refondatori

Trebuie menționat că unii dintre cei enumerați mai sus au făcut parte și din vechiul Jockey Club Român.
După reluarea activității putem remarca încă de la început că cei mai în vârstă, dar nu numai, au continuat să respecte istoria Clubului, atât din punct de vedere al statutului, cât și din punct de vedere al vestimentației, politeții și bunelor maniere.

De asemenea, au impus o atmosferă colegială, elegantă și agreabilă, care se păstrează și în zilele noastre. De la domnul Jean Chrissoveloni, dar și de la alți membri mai vechi, am aflat că ‘nașul’ dânsului, domnul Beldiman, era cel care ținea foarte mult la o anumită etichetă și oferea cravate celor care veneau fără acest simbol al eleganței la diferitele evenimente organizate la sediul Clubului. Această tradiție a purtatului cravatei, ocazional și al papionului, se păstrează în continuare, indiferent de generație și eveniment.

Datorită calității membrilor vechi care au renăscut activitatea Clubului, Jockey Club Român a (re)pornit frumos și sănătos în istorica cursă începută în 1875. În perioada de început a reluării activității, s-au facut eforturi mari pentru recuperarea sediului ocupat abuziv și s-a reușit, fiind un pas important în reluarea activității Clubului în condiții normale. Trebuie să menționăm că până la recuperarea sediului, întâlnirile aveau loc în casa lui Manole Filitti, nu departe de strada Episcopiei.
Sediul din strada Episcopiei nr. 9 este în continuare un reper arhitectural și istoric important al ,,micului Paris’’.

După ce se recapătă statutul juridic în 1994 și oficial se reia activitatea, Jockey Club Român își asumă din nou rațiunea pentru care a fost înființat și începe să se implice în fenomenul hipic (cursele de galop).

Cursele post-revoluție

În anul 1996 se reiau timid cursele de galop la Hipodromul Mangalia. Jockey Club Român s-a implicat în organizarea logistică a spațiului, a finanțat refacerea padocului, a boxelor și o oferit în premieră ‘starting gate-ul’.

Dar curse mai reușite s-au organizat în perioada 1999-2001, aceste trei sezoane fiind cele mai reușite.

Perioada anilor 2000 a fost și încă este cea mai reușită perioada pentru Jockey Clubul Român modern. Pe lângă premiile semi-clasice și clasice, precum Premiul Jockey Club, s-a mai oferit de către Jockey Club Român și Premiul Memorialul Manole Filitti, pe distanța de 2000 m și dedicat cailor Pursânge Englez.

Tot în anul 2000, la împlinirea a 125 de ani de existență, Jockey Club Român avea să lanseze o monedă aniversară.

 

Cele mai reușite curse

Pe 27 august 2000 s-a alergat pentru prima dată după 1960 și în Premiul Derby-ului cailor indigeni de trei ani, dar pe distanța de 2000 m, câștigătoare fiind iapa DATINA.

DATINA (Herghelia Cislău)

În această perioadă vicepreședinții Jockey Club erau C. Balaceanu-Stolnici și Alexandru Paleologu, iar președinte de onoare era Majestatea Sa Regele Mihai.

Dintre cei care au făcut posibile cursele de galop de la Hipodromul Mangalia îi amintim pe domnii: Ilie Georgescu (cel mai longeviv membru al Comitetului Alergărilor), Bogdan Popescu, Florian Micu, Alexandru V. Tomescu, Ion Florescu (strănepotul inegalabilului general Ioan Emanoil Florescu), Alexandru Vasilescu, Gheorghe Fodoreanu, Miron Murea, Constantin Ottescu, Adrian C. Dragnea, Dumitru Hering, Ioan Carje, Sorin Vasilescu …etc.

Începând din stânga: Ilie Georgescu, Bogdan Popescu, Florin Micu, Miron Murea și în picioare Alexandru Vasilescu

De menționat și de apreciat este folosirea pentru prima dată a starting gate-ului. Felicitări, domnilor!

Lucrurile începeau să se lege și chiar să se dezvolte, drept dovadă că se organizase peste 50 de reuniuni, cu aprox. 350 de curse. Erau aprox. 100 de cai partanți în fiecare an, antrenori de valoare și un număr important de jochei.

Ultimul premiu Jockey Club s-a organizat în august 2000 și a fost câștigat de armăsarul BOB, probabil ultimul ,,pursânge român’’ cu rezultate remarcabile și cu alergări și în afara țării. BOB a aparținut familiei doctorului Ilie Georgescu, mai exact fiului, Bogdan Georgescu.

Premiul Jockey Club

Al doilea premiu ca importanță din istorie este prestigiosul Premiul Jockey Club, primul fiind Derby Român.

Premiul Jockey Club este, după denumire, cel mai vechi, datând din 12 octombrie 1875, fiind singurul premiu care și-a păstrat denumirea de la început. De reținut, Premiul Jockey Club, 12 octombrie 1875.

Cel dintâi Premiul Jockey Club s-a alergat pe câmpul de la Colentina pe distanța de 3000 m, iar câștigătorul a fost armăsarul MIRABEAU al lui Alexandru Balș, importat de la grajdul Rotschild din Franța.

Deși la început s-a alergat pe distanță mare, pe 3000 m, în timp s-a ajuns să se alerge pe distanțe de 2100, 2200 sau 2300 m. Excepție făcând doar perioada anilor 2000, când Bob al domnului doctor Georgescu a câștigat pe o distanță mai mică, pe 1600 m.

Încă din 1875 a fost o alergare internațională și mereu a avut un fond de premiere foarte mare.

Marele Premiu Jockey Club este al doilea ca importanță și foarte râvnit din mai multe motive:

  • distanța destul de mare (2100, 2200 sau 2300 m);
  • participă elitele generațiilor, adică cei mai buni cai de 3 ani și peste, indiferent de sex;
  • este o alergare cu handicap pentru echilibrarea șanselor;
  • putem avea în aceeași cursă câștigători de Derby din ani diferiți;
  • pot participa și cai din afara țării, dar cai cu rezultate bune și cu vârsta de minim 3 ani;
  • premiile sunt pe măsură, fiind oferite de prestigiosul Jockey Club Român;
  • vechimea Premiului Jockey Club (12 octombrie 1875);
  • este un premiu care îți dă posibilitatea să ți-l aperi sau să îți iei revanșa. Sau, să fie câștigat de mai multe ori la rând, ceea ce ar însemna o raritate. De exemplu, niciun cal nu a reușit în istorie să câștige trei Premii Jockey Club la rând, cu excepția magnificului ZORI DE ZI.

    ZORI DE ZI

În perioada 1879-1910 Premiul Jockey-Club s-a desfășurat de două ori pe an, primăvara și toamna. Tocmai de aceea, fiind mai multe ediții, unii cai au reușit să câștige de trei ori.

După 1910, am găsit în analele hipice că s-a organizat doar câte un Premiu Jockey Club anual. În timp s-a dovedit că a fost o decizie înțeleaptă a bravilor membri din Comitetul Alergărilor de a organiza o singură dată pe an Premiul Jockey Club.

După 1910, doar ZORI DE ZI (1913, 1914, 1915) a câștigat de trei ori consecutiv, iar Zagreb (1922 și 1923), Coquin (1930 și 1931), Chiparos (1955 și 1956) și Bob (1997 și 2000) au reușit să câștige de câte două ori Premiul Jockey Club.

Alexandru Marghiloman a câștigat de cele mai multe ori Premiul Jockey Club, de 22 de ori.

Iar ca antrenori și jochei care s-au remarcat în Premiul Jockey Club îi amintim pe următorii:

Antrenori – I. Pinka cu 4 premii câștigate și I. Gheorghe cu 3 premii câștigate;

Jochei – G. Stoian și M. Câmpeanu cu câte 4 premii câștigate și V. Huțuleag cu 3 premii câștigate.

Ultimul Premiu Jockey Club, după cum am mai spus, s-a organizat în august 2000 la Hipodromul Mangalia și a fost câștigat de Bob, jocheu Cristian Gheorghe, proprietar Bogdan Georgescu (fiul dl. dr. Ilie Georgescu).

BOB

Această alergare a fost ultima mare cursă organizată în România, fiind câștigată (poate) de cel mai bun cal din România post-comunism! Din acea perioadă ne aducem aminte cu plăcere și de domnul antrenor Vișan, poate cel mai bun antrenor din acele vremuri!

Chiar dacă au trecut peste 20 de ani de atunci, avem speranța că în curând Jockey Club Român va organiza din nou prestigiosul ,,Premiul Jockey Club” și, sperăm în 2023, cea mai așteptată cursă de galop, ,,DERBY ROMÂN’’.

După cum ați putut vedea în datele găsite și prezentate, istoria curselor de galop din România este strâns legată de Jockey Club Român, cum de altfel este și în Anglia, Franța, America…etc.

Vremuri dificile și în perioada ‘democrației’

Eforturile Jockey Club Român dau roade și în 2001, dar vine anul 2002 și nimic nu avea să mai mai fie la fel! Începând cu anul 2002 lucrurile încep să se schimbe, dar nu în direcția dorită de iubitorii de curse; parcă ar fi fost un ‘deja vu’, parcă tot un fel de ciumă își făcea apariția!

Jockey Club Român încearcă să miște cumva lucrurile în afara pistei de curse și organizează în primăvara anului 2005 o sesiune internațională interesantă, denumită ,,Calul Pur-Sânge Englez în România și Irlanda. Creștere, organizare de curse. Perspective’’.
Acest eveniment a beneficiat de aportul unor experți precum Tony Warkins, manager general al Equidat Ireland și Micheal O’Hagan, manager general al Irish Thoroughbred Marketing.

Am avea mare nevoie de o asemenea sesiune de dezbateri și chiar vă rog să luați în calcul un asemenea eveniment organizat de către Jockey Club Român la sediul Jockey Club – ,,Calul Pursânge Englez în România. Creștere, organizare de curse și perspective.’’

În același an, 2005, cu sprijinul Jockey Club Român au avut loc dezbateri pentru aprobarea Legii Calului în România, urmând a se înființa Autoritatea Hipică Națională, în subordinea Ministerului Agriculturii. Jockey Clubul avea un membru desemnat prin lege in Comitetul Director al Autorității, prin persoana domnului doctor Ilie Georgescu. Prin lege, acest organism era însărcinat cu întocmirea Stud Book-ului pentru toate rasele de cai, inclusiv pentru rasa Pursânge (Pur-Sânge) Englez.

De menționat că în perioada imediată reluării activității Clubului (1990-1991) și a reînceperii curselor de galop (1996), domnul doctor Ilie Georgescu a fost cel care s-a ocupat de Stud Book-ul rasei Pursânge Englez (Thoroughbred).

Dar, se pare că după 2005 situația se înrăutățește, ba mai mult, în 2010 Autoritatea Hipică Națională a fost desființată.

În anul următor, în 2011, în ciuda situației nu foarte favorabile, dar drept recunoaștere a trecutului său, Jockey Club Român devine membru observator în cadrul Federației Internaționale a Autorităților Organizatoare de Curse de Galop (IFHA), unde a fost invitată în mai multe rânduri la reuniunile anuale de la Paris, încă din anul 1992. S-a întâmplat și în 2019, când Jockey Club Român a fost reprezentat de vicepreședintele Tudor Roșca, un tânăr pursânge în care se pun multe speranțe! În anul 2020 adunarea s-a ținut on-line datorită situației pandemice (Covid-19).

Adunarea IFHA de la Paris (2019)

Dar, din nefericire, suntem departe de Paris din toate punctele de vedere! În primul rând, Bucureștiul nu mai are un hipodrom din iarna 1960-1961. De pe site-ul jockeyclub.ro aflăm că Jockey Club a organizat aproximativ 40 de inițiative de dialog cu autoritățile române pentru reconstruirea unui hipodrom la București, dar momentan nu avem niciun rezultat concret.

Suntem în anul 2021 și România continuă să fie singura țară din Europa fără un hipodrom de galop, iar Bucureștiul continuă să fie singura capitală europeană fără hipodrom.

Respirăm, deci sperăm!

În speranța implicării autorităților (primăria Bucureștiului & Guvernul României) și în special a Jockey Clubului Român, vă rugăm să vă gândiți foarte serios la anul 2025 și haideți să dovedim și noi că merităm cumva să ducem mai departe moștenirea impresionantă lăsată de bravii noștri înaintași și, să ne bucurăm împreună de ,,sportul regilor’’ la Hipodromul București.

Hipodromul București (2025)

Un hipodrom înseamnă mai mult decât cursele de cai. Un hipodrom la București ar însemna o oază de aer curat, ar însemna relaxare, ar însemna recâștigarea unei identități pierdute și repararea istoriei, ar însemna un stil de viață, ar însemna îmbunătățirea rasei cailor Pursânge Englez și Pursânge Arab și, nu în ultimul rând, ar însemna dezvoltarea economiei (locuri de muncă și bani la bugetul de stat).

În același timp, trebuie să fim realiști și să înțelegem că trăim alte vremuri față de cele de pe vremea vechiului Jockey Club Român. Acum, cu noua clasă politică de după 1990, este mult mai greu pentru Jockey Club Român și trebuie să ajutăm fiecare cum putem la reconstrucția curselor de galop; iar criticile constructive sunt mult mai de ajutor decât cele distructive. Și, suntem siguri că dacă am fi avut o clasă politică mai sănătoasă, unul din acele demersuri ale Jockey Clubului pentru reconstrucția hipodromului la București ar fi reușit până acum.

Un pas important s-a făcut în luna mai a anului 2019 când s-a reușit readucerea Stud Book-ului la Jockey Club. Responsabilă de registru este cineva cu experiență, doamna inginer Petruța Tureac. Felicitări, Jockey Club Român!

Vicepreședinții:

  • Tudor Roșca
  • Răsvan Cernat

Comitetul Cercului:    

  • George Al. Calalb
  • Alexandru I. Gavăt
  • Grigore Ghyka
  • Filip-Lucian Iorga
  • Florian Micu
  • Bogdan Popescu
  • Adrian A. Stănescu
  • Valentin A. Tomescu
  • Radu M. Smigelschi
  • Gheorghe L. Gussi

Comitetul Alergărilor: 

  • Ilie Georgescu
  • Guillaume J. Fillet
  • Alexandru Boangher
  • Doru Gogulancea
  • Șerban G. Hasnaș
  • Dumitru Gh. Lecca
  • Barbu C. V. Slătineanu
  • Răzvan A. Mocanu
  • Dan Vălimărescu
  • Dan E. Vasiliu – Stașco

Cursa continuă…

Startul într-o cursă de galop la Hipodromul Ploiești (2020)

Prioritățile Jockey Clubului au fost și sunt în continuare PURSÂNGELE ENGLEZ și CURSELE DE GALOP din România. În neuitatul și greul an pandemic 2020 Jockey Club Român a reușit să organizeze trei curse la Hipodromul Ploiești.

Trebuie cu toții să conștientizăm că dacă un cal Pursânge Englez nu aleargă în curse oficiale cu public își pierde valoarea. Selecția și îmbunătățirea rasei Pursânge Englez se face doar prin alergările oficiale cu public, că doar așa acest atlet creat de englezi a devenit regele hipodromului și calul care a îmbunătățit majoritatea raselor de cai.

Îmbunătățirea rasei cailor pursânge începută acum mai bine de 145 de ani trebuie să continue.

La mai bine de 145 de ani de la înființare, Jockey Club Român are o misiune foarte grea prin renașterea ,,sportului regilor’’ în România. Nu este și nu va fi ușor. Dar, se poate, cu implicare și răbdare.

Este bine de știut că Jockey Club Român a început să se implice mai mult. Prin urmare, cursa istorică începută în 1875 va continua… 

#HipodromulBucuresti2025

Mai multe detalii despre istoria Jockey Club Român găsiți în articolul ,,Istoria Jockey Club Român – cursa continuă’’.

Galop.ro (Martinescu VM)

Surse:

herghelie.ro

jockeyclub.ro

Doctorul Ilie Georgescu

15 Replies to “Jockey Club Român”

  1. Felicitari pentru perseverenta ! Conditiile revenirii Bucurstiului in lumea civilizata nu s-au copt, dar trebuie tinuta sus ideea si un gup de initiativa puternic. Nu sunt membru al Clubului , dar in situatia in care juristii Dvs. sunt excedati sau au nevoie de suport putem oferi servicii juridice absolut gratuite, de dragul si entuziasmul initiativei Dvs. Av. Liviu Runcan

    1. Este bine de știut și este de apreciat gestul dumneavoastră. Mulțumim că vă pasă și ne bucurăm că v-a plăcut articolul nostru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *