Al 100-lea PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE; de neuitat!

Mai mult decât o cursă de galop!

O cursă cum nu este alta, atât din punct de vedere al greutății numelui și al istoriei, cât și din punct de vedere al cailor partanți, din punct de vedere al condițiilor cursei, din punct de vedere al condițiilor meteo, din punct de vedere a locației, din punct de vedere al organizării și, nu în ultimul rând, din punct de vedere al fondului de premiere. De asemenea, premiul oferit fizic câștigătorului este cel mai frumos premiu din lume.

,,Ce n’est pas une course, c’est un monument’’
Premiul oferit câștigătorului (are 3 kg)

Cursa PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE este, cel puțin pentru mine, definiția curselor de galop. Cunoscută popular ca ‘Arc’ și/sau ‘Arc-ul’, PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE este cea mai prestigioasă cursă de galop plat pentru caii Pursânge Englez. Dacă britanicii au inventat cursele de galop, francezii au dus cursa PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE la nivel de artă.

Trofeele ‘PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE’
Trofeul pentru câștigător.

100 de Arc-uri

Primul PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE s-a alergat în ziua trei octombrie 1920. Iar de atunci s-a dezvoltat constant, ajungând la performanțe greu de egalat!

PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE este o cursă deschisă internațional, pentru caii de trei ani și mai mari, dar fără castrați. Distanța pe care se aleargă este cea clasică de Derby, de 2400 metri, și se aleargă pe mâna dreaptă. Greutatea purtată de jochei este de 56,5 kg pentru caii de trei ani și 59,5 kg pentru caii de patru ani și mai mari. Descărcarea este 1,5 kg pentru mânze și iepe. Deși aleargă cai din toate țările din lume care sunt dezvoltate la galop, doar cinci națiuni au reușit să câștige prestigioasa cursă: Franța (68), Marea Britanie (16), Irlanda (8), Italia (6) și Germania (3). Va reuși vreodată vreun cal din Romania?! De ce nu?! Crede și se va crea, aleargă și nu te lăsa!

Deși se poate alerga de mai multe ori de-a lungul anilor, niciun cal nu a reușit să câștige de trei ori istorica cursă. Opt cai au reușit să câștige de câte două ori, însă niciunul de trei ori. Chiar și o singură dată este foarte greu de câștigat; japonezii știu cel mai bine!

Se aleargă mereu pe iarbă și mereu în prima duminică din octombrie, ‘bien sûr’ că la ParisLongchamp, în prezența a peste 35000 de spectatori. De asemenea, în fața a sute de milioane de turfiști din peste 50 de țări care transmit cursa. Magnifique!

Hipodromul ParisLongchamp

Trebuie să precizez că se aleargă și sâmbăta și duminica, adică un weekend plin de curse de galop. Este cu adevărat o sărbătoare a galopului mondial, în care se aleargă zece curse grupa unu (G1). Sâmbăta este puțin mai relaxată, să-i spunem încălzirea pentru marea zi de duminică, în care se aleargă cea mai așteptată și cea mai complexă cursă de galop din lume.

În duminica ce tocmai a trecut, trei octombrie, s-a alergat la Hipodromul Longchamp cea de-a 100-a ediție a prestigiosului PRIX DE L’ARC DE TRIOMPHE. Denumirea completă este Qatar Prix de L’Arc de Triomphe, deoarece statul Qatar este sponsorul principal încă din 2008 și până anul viitor. Premiile sunt pe măsură, iar fondul de premiere doar pentru Prix de L’Arc de Triomphe este de 5.000.000 de euro (€), câștigătorului revenindu-i suma de 2.857.000 €. Este cea mai bogată cursă din Europa.

Logo oficial (France Galop)

Fiind o ediție specială, totul a fost la superlativ! Am asistat pe viu la un weekend de poveste, pe care cu siguranță nu-l voi uita niciodată!

Alături de legendarul jocheu Frankie Dettori, învingător în șase Arc-uri.

Vremea a fost puțin ‘nărăvașă’, plouând vineri, sâmbătă și chiar duminică până la prânz. Prin urmare, pista a fost îmbibată cu apă, devenind foarte grea pentru cai, dar se prezenta în condiții bune pentru cursă.

Astfel, pe lângă picăturile de apă, în aer plutea și altceva! Acel altceva era faptul că s-ar putea să avem parte de o surpriză, dar foarte puțini se așteptau ca surpriza să fie așa mare, de 69/1! Da, atât de mare a fost cota câștigătorului.

Marea surpriza germană

Deși marii favoriți erau Tarnawa (IRE), Hurricane Lane (IRE) și Adayar (IRE), neamțul TORQUATOR TASSO a produs marea surpriză, reușind să câștige cursa în ultimii metri.

TORQUATOR TASSO (GER) și jocheul René Piechulek după ce au trecut primii potoul

Frumusețea curselor

Acest rezultat reconfirmă faptul că galopul este spectaculos și imprevizibil. Cursele de galop au fost, sunt și vor fi mereu cele mai atractive întreceri între cai; totul datorită atleților de pe hipodrom.

Am urmărit totul cu mare atenție, de la ieșirea de la boxe, prezentarea cailor, spectaculoasa cursă, decernarea trofeului și până la reintrarea cailor în boxe. A fost și pentru mine o cursă!:)

Primul cal care a venit în rondul de prezentare a fost chiar TORQUATOR TASSO, el fiind primul înscris pe lista din programul oficial.

Programul oficial

După cum am spus puțin mai devreme, primul cal care a intrat în rondul de prezentare a fost chiar câștigătorul TORQUATOR TASSO.

TORQUATOR TASSO (GER)

Trebuie să recunosc că nu i-am acordat mare atenție, deoarece nu era printre favoriți și nici nu știam prea multe despre el. În schimb, mi-a plăcut de când l-am văzut prima dată. Se vedea clar, era pregătit bine pentru marea cursă. Mi-a plăcut la fel de mult precum Hurricane Lane, cel pe care chiar pariasem 10 euro că o să câștige. Am pariat pe Hurricane Lane datorită faptului că-și demonstrase valoarea în toate cursele mari în care a alergat și că arătase o formă foarte bună cu o lună înainte. Și, datorită faptului că am simțit că Adayar, colegul de la Godolphin va fi ‘sacrificat’ în favoarea lui. În cursă am mai ținut cu Adayar și Tarnawa, cai pe care i-am urmărit tot anul.

Ca și aspect mi-au plăcut toți, pentru că toți erau ca niște atleți supremi, precum în finalele olimpice de la atletism. Toți caii erau impresionanți! Dar eu aveam ochi mai mult pentru murgi, pentru că murgii sunt caii mei preferați, apoi roibii și surii (gri).

După cum am mai spus, favoriții erau caii din Marea Britanie, Hurricane Lane, Tarnawa și Adayar. Un plus era pentru echipa Godolphin, deoarece îi aveau în Arc pe Hurricane Lane și Adayar. Astfel, aveau două șanse la câștigarea cursei. După cum se poate vedea din înregistrarea cursei, tactica celor de la Godolphin, mai exact a antrenorului Charles Appleby, a fost să meargă pe calul mai bun în asemenea condiții de vreme, adică pe Hurricane Lane. Dar, calculele au fost bune pentru Godolphin doar până aproape de final. Adayar a dus trena și a impus ritmul o bună perioadă de timp, încercând să-i atragă în capcană pe ceilalți, mai ales că a început sprintul final destul de devreme. Dar nu prea le-a ieșit celor de la Godolphin, deoarece Tarnawa și mai ales TORQUATOR TASSO și-au făcut cursa lor. Au știut că trebuie să aștepte și să nu declanșeze sprintul final prea devreme, datorită faptului că pista era grea.

‘Deșteptarea’ s-a produs în ultimii 200 de metri, când se vede că Hurricane Lane și Tarnawa plecaseră spre victorie, conform calculelor. Dar, în același timp, pe exterior, se vede foarte clar cum TARQUATOR TASSO pleacă ca din pușcă într-un sprint final de excepție. Ultimii 100-150 de metri au reprezentat o nebunie, era un vacarm de nedescris! Toți eram în extaz, pentru câțiva zeci de metri nu se știa cine va câștiga și, parcă îmi doream ca acel finish să nu se termine niciodată! Ce frumusețe, ce trăiri! Vive le galop!

Într-o sosire de poveste, într-o cursă istorică, a câștigat calul cel mai bine pregătit, aflat în vârf de formă sportivă. Felicitări, TORQUATOR TASSO și felicitări întregii echipe!

TORQUATOR TASSO este al treilea cal din Germania care câștigă Prix de L’Arc de Triomphe. O performanță remarcabilă pentru galopul din Germania. Frumosul roib TORQUATOR TASSO a fost cumpărat ca yearling la Baden-Baden cu 24.000€.

Pedigree-ul lui Torquator Tasso

‘Neamțul’ era înainte de Arc un Pursânge (Thoroughbred) cu un Pedigree bun și cu rezultate bune, constante, însă nimic nu avea să anunțe marea sa reușită din Prix de L’Arc de Triomphe. După cursă, cei din echipa germană aveau să recunoască că nici ei nu se așteptau să câștige. Au spus că se așteptau să fie plasat, dar nu să câștige. Așa-i la curse!

Un învingător meritat, felicitări! Toate informațiile legate de Prix de L’Arc de Triomphe le găsiți pe FRANCE GALOP.

A fost o cursă de neuitat, precum a fost întreg weekend-ul de la Hipodromul Longchamp. Nu se poate descrie în cuvinte ceea ce am simțit acolo la Longchamp, trebuie trăit! Pentru mine, un mare pasionat al curselor de galop, a fost de vis! Magnifique!

Merci et à bientôt, ParisLongchamp!

Deși au trecut trei de zile de la marea cursă și m-am întors (fizic) acasă la București, parcă tot acolo am rămas! Am rămas și cu gândul la vechiul Longchamp, după care Jockey Club Român, prin arhitectul Ion D. Berindey, a construit Hipodromul Băneasa. De asemenea, inevitabil, mă duce gândul și la faptul că începând cu anul 1922, Jockey Club Român a organizat și la noi ‘Premiul Arcului de Triumf’. Avem și noi o istorie bogată și frumoasă a curselor de galop, doar datorită legendarului Jockey Club Român.

Chiar dacă suntem departe de ceea ce este în Franța sau de ceea ce a fost înainte la noi, trebuie să ne implicăm în continuare și să credem! Lucrurile încep să se miște și la noi, iar după ceva timp de așteptare a venit și o veste minunată, pe care vă las s-o descoperiți din comunicatul de presă al Jockey Clubului Român.

Recunoaștere internațională pentru România în domeniul sporturilor hipice. Jockey Club a devenit membru asociat al Federației Hipice Europene

Pentru mine, și nu numai, este vestea anului în galopul din România. Iar cu această veste minunată ajungem pe potoul acestui articol. Dragi galopeuri, să ne vedem cu bine în curând la Hipodromul Ploiești!

Galop.ro (Galop.Romania)

Surse poze:
Arhiva personală, France Galop, ParisLongchamp, Jour de Galop, Paris Turf, Deutscher Galopp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *