Hipodromul Floreasca, o bijuterie arhitecturală în stilul neo-românesc

,,Am avut odinioară o capitală ca afară!’’

Era o vreme când Bucureștiul se afla în rândul marilor capitale europene și mondiale. Era o vreme când țineam la valorile și tradițiile noastre și, ne inspiram doar de la cei mai buni. Era o vreme când vizitatorii numeau capitala noastră ,,micul Paris’’ și tare ne plăcea!

În acea perioadă găseai la București cam ce găseai și la Paris: limba franceză, clădiri cu arhitectură asemănătoare, modă asemănătoare, educație și eleganță, Galeriile Lafayette, aceleași trăsuri deosebite trase de cai și bineînțeles, hipodromuri.

Da, am avut și la București hipodromuri. Încă de acum sute de ani, în fiecare capitală civilizată a existat cel puțin un hipodrom. Așa a fost și în capitala noastră.

Începuturile…

Primele construcții amenajate pentru alergări de cai la București au fost pe câmpul de la Floreasca și pe platoul Cotroceni.

Deși au fost considerate primele hipodromuri de la București, acestea aveau un statut neoficial. Și, nici n-au rezistat prea mult, deoarece a fost preferată zona de la ieșirea din București către comuna Băneasa pentru construcția primului hipodrom.

Primul hipodrom de la București, după toate standardele internaționale, a fost Hipodromul Băneasa. Acesta a fost construit, ca și cel din 1875, tot de către Jockey-Club Român în perioada 1880-1881 și respecta toate cerințele internaționale, devenind în scurt timp o mândrie (chiar) națională.

În anul 1906, Jockey-Club Român modernizează Hipodromul Băneasa din toate punctele de vedere: tribună, piste, grajduri…etc.

După această modernizare binevenită, cursele de galop încep să se dezvolte și mai mult. Odată cu dezvoltarea curselor de galop și cu apariția mai multor proprietari de cai pursânge, se simțea nevoia unui nou hipodrom, deoarece la Băneasa nu prea mai era loc suficient și pentru cursele de trap.

După ce România a (re)devenit mare și totul a revenit la normal, începe să se contureze proiectul noului hipodrom. Cursele de cai își continuau dezvoltarea începută înainte de Primul Război Mondial. Prin urmare, un grup de proprietari de cai, însuflețiți de marele George Negropontes, pun bazele Societății Naționale pentru Îmbunătățirea rasei Cailor (S.N.I.C.) și așa avea să înceapă proiectul Hipodromului Floreasca (SNIC).

De la boierii Florești, la Hipodromul Floreasca

Istoria zonei Floreasca este foarte veche, întinzându-se pe parcursul mai multor secole. Se pare că prima atestare a zonei datează încă de pe vremea lui Mihai Viteazul.

Numele se trage de la boierii Florești, care dețineau mare parte din terenurile zonei și aveau în acea perioadă o moșie pe marginea lacului Colentina. Era o zonă dominată de o viață rurală. Un simbol și o dovadă a acelor vremuri este biserica de pe Calea Floreasca nr. 216. Biserica care poartă acum numele de Sfânta Sofia exista înainte de cutremurul din 1736. Această biserică a fost integral restaurată chiar de boierii Florești, fiind atestată la 1738.

Schimbarea radicală a zonei a venit în anii ce au urmat Primului Război Mondial, începând cu anul 1922 mai exact.

Momentul decisiv în construirea noului hipodrom îl reprezintă unirea dintre Societatea ,,S.N.I.C.’’ (George U. Negropontes) și Societatea ,,T.R.-O.B.’’ (Ion Matak), rezultând o conducere denumită Comitetul SNIC.

Conducerea era formată din generalul Coandă (președinte al consiliului de administrație) și generalul Moruzi (președinte al comitetului), iar inginerul Ion Matak era responsabilul cu alergările.

Dar, cel care a avut cea mai mare influență în construirea Hipodromului Floreasca (SNIC) a fost George Ulise Negropontes.

Astfel, după unirea celor două Societăți, se ia mare decizie de începere a lucrărilor la noul hipodrom, iar în luna iunie 1922 încep efectiv lucrările la Hipodromul Floreasca.

Inaugurarea Hipodromului Floreasca 

Hipodromul Floreasca a fost inaugurat la începutul verii anului 1923 și era o construcție spectaculoasă realizată în stil românesc, după planurile arhitectului Paul Smărăndescu.

Complexul era alcătuit din trei clădiri distincte pe 1650 mp, dar conectate prin pasaje de trecere: Pavilionul Regal, Pavilionul Oficial și Pavilionul Public. La parter existau restaurante, garderoba, toalete și alte spații utile.

Pe un front de circa 100 metri lungime, ansamblul tribunelor cuprindea trei clădiri deosebite, legate între ele prin coridoare şi pasaje de trecere, ocupând o suprafaţă clădită totală de 1.650 mp, repartizaţi astfel:

a) Pavilionul Regal, conţinând parter, etaj şi o culă ocupa aprox. 120 mp şi constituia un corp de clădire obişnuită în zidărie, cu planşee de beton armat.

b) Pavilionul Oficial, având parter şi etaj cu trepte până la nivelul +6,97, ocupa 280 mp complet acoperiţi.

c) Pavilionul Public, având parter, etaj şi trepte până la cota +8,67, ocupa aprox. 750 mp, cu un turn de observaţie având 28 m înălţime totală. În afară de această suprafaţă clădită, planul treptelor destinate publicului se întindea pe tot frontul spre pistă, ocupănd în plus 250 mp.

d) Pasaje între pavilioane, scări de acces, balcoane …etc.

În parterul clădirilor au fost adăpostite localurile anexe ale tribunelor precum: restaurante, saloane, săli de garderobă, toalete, depozite etc.; deasupra acestora şi a etajului unu, stabilit în mod general la cota +3,57, au fost construite locurile pentru public, adoptându-se în scopul unei mai bune vederi a câmpului de curse construcţiunea de trepte (grădini), având lăţimea de 0,90-1,20 m. şi înălţimea de 0,51-0,68 m.; în spaţiul disponibil între planul acestor trepte şi planşeul etajului s-au amenajat ghişee pentru pariuri, coridoare de circulaţie etc.

Din punct de vedere arhitectonic faţada tribunelor spre curtea de acces a fost tratată în stil românesc, având la etajul al doilea un ceardac deschis, cu stâlpi ciopliţi în lemn; înspre câmpul de curse tribunele sunt complet deschise şi permit prin amplasamentul lor o vedere completă asupra întregului traseu al pistei. Spre a nu jena vederea publicului, stâlpii ce susţin acoperişul spre câmpul de curse au fost depărtaţi la distanţe mari (la tribuna oficială 11,32 m, iar la acea publică 14,88 m) şi s-a urmărit reducerea dimensiunilor lor la minimum posibil. Întregul spaţiu clădit era acoperit cu acoperişuri de ţigle cu panta 111,2 având dedesubt tavane uşoare.
[Sursa: Arhitectura, 1925]

În scurt timp de la deschidere, Hipodromul Floreasca s-a bucurat de mulți vizitatori, printre care și regina Maria, care nota în anul 1924:

,,Am fost cu Lisabeta la cursele de pe noul hipodrom rival, Floreasca. Trebuie să spun că este foarte bine făcut. La sfârșit au avut niște curse de trăpași, pe care eu și Lisabeta le-am apreciat. Se află aici o contesă rusoaică, Benkendorf, care are niște trăpași foarte frumoși, salvați de la bolșevici.’’

Acest nou minunat hipodrom era specializat în cursele de trap. Aici, istoria curselor de trap a cunoscut în perioada 1923-1936 prima mare dezvoltare.

Până de curând se știa că la Hipodromul Floreasca, în 1924, s-a disputat primul Derby de Trap al României. Însă, ultimele descoperiri ne arată că primul Derby de Trap al României s-a alergat la Hipodromul de la Brăila.

După încercările de la Brăila și Băneasa, putem spune că odată cu Hipodromul Floreasca s-a reușit începerea curselor de trap cu adevărat.

Cele mai importante curse de la Hipodromul Floreasca erau ,,Derby Român’’ la trap și ,,Premiul S.N.I.C.’’ la galop.

Trebuie să precizăm că hipodromul prezentat mai sus era Hipodromul Floreasca – SNIC. Facem această precizare deoarece erau două circuite separate în cadrul Hipodromului Floreasca. Erau practic două hipodromuri, dar cel al SNIC-ului era hipodromul care îndeplinea toate cerințele internaționale și pe care se alergau cele mai importante curse.

,,Perioada de glorie’’

Perioada de glorie a Hipodromului Floreasca n-a fost prea lungă și a avut doar câteva momente remarcabile. Momentele în care Hipodromul Floreasca a cunoscut succesul au fost în două etape, 1924-1928 și 1933-1935, iar aceste momente mai reușite au avut de a face mai mult cu alergările de trap.

Toate acele momente reușite au fost rezultatul eforturilor unor oameni cu ștate vechi, precum Negropontes, Moruzi, Matak. Datorită acestor pasionați, cursele de cai de la Hipodromul Floreasca s-au dezvoltat în acele două perioade de glorie.

În anul 1928 la Hipodromul Floreasca (SNIC) a avut loc o premieră în România. S-au organizat curse de cai în nocturnă, cu ocazia unui congres agricol internațional găzduit de România. Astfel, România devenise a doua țară care organizase curse de cai seara, prima fiind Germania.

Totuși, după o perioadă de dezvoltare continuă de aprox. 4-5 ani, vine și o perioadă mai grea. Perioada 1929-1932 vine cu neînțelegeri în organizarea curselor și cu probleme financiare, cauzate și de criza economică. Premiile se reduc considerabil, iar numărul proprietarilor scade destul de mult.

După o reorganizare venită la timpul potrivit și după trecerea crizei economice, iar din anul 1933 cursele încep să revină la nivelul de dinainte de 1929. Și, din ce în ce mai multă începe să vină pe Calea Floreasca la frumosul hipodrom.

În anul 1933 a avut loc o nouă premieră la Hipodromul Floreasca, mai puțină obișnuită. Și anume, curse de … struți.

O fi avut vreun record pe pistă acest struț, sau doar vreun ou-record?!
Să fie vreo legătură cu faptul că această fotografie a apărut cu trei zile înainte de 1 aprilie!?!
De-ale vremii…

Fie că era o glumă, fie că era ceva serios, ai noștrii înaintași când se apucau de-o treabă, o făceau cum trebuie până la capăt, monsieur!

Apogeul Hipodromului Floreasca

Îmbunătățirea rasei struților n-a continuat…:), în schimb a continuat îmbunătățirea rasei cailor pe un hipodrom care părea că-și revine și chiar că evoluează.
În anul 1935 se organizează (probabil) cea mai importantă competiție din scurta istorie a Hipodromului Floreasca. Avea să fie o competiție internațională, aflată sub patronajul regelui Carol al II-lea. Cei care au reușit această performanță, printre alții, sunt George Negropontes și Ion Matak.

Această reuniune internațională a fost ultima și poate cea mai mare reușită la Hipodromul Floreasca. La scurt timp situația a început să se înrăutățească, atât din cauza administrării defectuoase și a neînțelegerilor dintre cele două societăți, cât și din cauza intereselor imobiliare!
În anul 1936 s-a alergat ultima dată la Hipodromul Floreasca, în 1937 a fost închis, iar în perioada 1938-1940 a început parcelarea terenului în vederea construirii de imobile.

Singurele amintiri legate de Hipodromul Floreasca ar mai fi Parcul Verdi, care era extremitatea nordică a hipodromului și un grajd de trap de pe strada Vornicul Manolache.

E foarte trist, dragi cititori! Din două hipodromuri, Hipodromul Băneasa și Hipodromul Floreasca, a mai rămas acest grajd, care nu va mai rezista mult timp.

Dacă în cazul Hipodromului Băneasa știm că vina a aparținut comuniștilor, în cazul Hipodromului Floreasca lucrurile au stat diferit. Se pare că administrarea necorespunzătoare, neînțelegerile dintre cele două societăți și interesele imobiliare au făcut ca o bijuterie arhitecturală să dispară. Nimic nou sub soarele bucureștean.

,,Hipodromul București’’ (2025)

Dragi cititori, un hipodrom este parte importantă a fiecărei capitale civilizate din toate punctele de vedere: istoric, cultural, al socializării, al relaxării, al îmbunătățirii rasei cailor și bineînțeles, economic.

Importanța unui hipodrom!

Cel mai bun exemplu este Hipodromul Longchamp de la Paris. Acest istoric hipodrom înseamnă mai mult decât cursele de cai, este un simbol al Parisului care aduce multe beneficii parizienilor. Este încadrat într-un mare parc, unde oamenii pot merge oricând să se plimbe, să alerge, să iasă la un picnic pe iarbă, sau pot merge la restaurantul hipodromului și la tot felul de evenimente. Cel mai important hipodrom al Parisului este o oază de aer curat, de recreere și socializare și, foarte important, produce multe locuri de muncă și contribuie semnificativ la bugetul local. Hipodromul Longchamp aduce parizienilor multă relaxare și bucurie, zi de zi.

Suntem în anul 2021 și Bucureștiul continuă să fie cam singura capitală europeană fără bucuria unui hipodrom. Toamna trecută s-au împlinit 60 de ani de când s-au alergat ultimele curse de cai la București.

În această perioadă se împlinesc exact 60 de ani de când Hipodromul Băneasa a fost distrus. O lume întreagă s-a stins odată cu dispariția minunatului hipodrom, turful românesc devenind istorie.
A fost momentul de tristă amintire prin care Bucureștiul a ieșit din rândul capitalelor europene, fiind și astăzi în aceeași situație ca în 1961, fără unul dintre simbolurile unei capitale civilizate.

Odată cu dispariția celor două hipodromuri, în special a Hipodromului Băneasa, ne-am pierdut o parte din identitate și din istorie. Acea parte pierdută a identității o putem recâștiga doar prin construirea unui nou hipodrom la București, sau Ilfov. Și, împreună, pe noul ,,Hipodrom București’’, să continuăm minunata istorie a curselor de cai începută la Iași în 1851.

Acest hipodrom va exista, într-o bună zi! Mai devreme sau mai târziu o să se construiască, este în natura lucrurilor, în natura firească a vieții. Iar Bucureștiul o să reintre în rândul marilor capitale europene și, de ce nu, chiar și doar șoptit, să i să spună din nou micul Paris! #HipodromulBucuresti2025

Ce hipodromuri am avut…..

Hipodromul București – 2025

Galop.ro & herghelie.ro

Surse:

herghelie.ro

Zona Floreasca

imagoromaniae.ro

Ilustrațiunea Română

Once Upon a Time in Bucharest