Weekend-ul trecut, 20-21 iulie, a fost cu adevărat istoric și foarte încurajator pentru Galopul din România. Pentru prima dată în istoria modernă a curselor de galop, cel puțin din datele deținute de noi, Jockey Club Român a organizat un curs dedicat jocheilor, urmat a doua zi de patru curse de galop în care, printre altele, am pus în practică și anumite lucruri care s-au prezentat și discutat la curs. Cele patru curse de galop sunt prezentate în a doua parte a articolului. Prima parte a articolului este dedicată primului curs din istoria modernă a Galopului din România.
Exact acum o săptămână, în dimineața zilei de 20 iulie, am avut marea bucurie să vedem, în sfârșit, acest simulator mecanic la Hipodromul Ploiești. Un moment așteptat de mult timp!
Cursul a fost organizat la inițiativa Jockey Clubului Român, iar de cursul propriu zis s-au ocupat cei doi invitați speciali din Marea Britanie, domnii Jonathan Perrée și Mark Quinlan.
Comisar EMHF și fost jocheu profesionist
Invitații Jockey Clubului Român pentru a ține acest curs au fost doi oameni calificați, un comisar EMHF și un fost jocheu profesionist campion. Astfel, domnul Jonathan Perrée este comisarul internațional din partea Federației Europene de Galop și domnul Mark Quinlan este fost jocheu profesionist, campion în 2022 în Jersey și actualmente antrenor asistent. Ambii au o vastă experiență în domeniul Galopului. Domnul Jonathan are o experiență de 30 de ani, iar Mark de aprox. 20 de ani.
O cursă de fond de aprox. șase ore
Cursul a început pe la 10:00 și s-a terminat pe la 16:00, cu două pauze, dintre care una mai mare pentru masa de prânz. Totul a fost din partea casei, adică din partea Jockey Clubului Român. Deși au fost aprox. șase ore, să știți că au trecut repede, precum un Galop!
Cursul a fost bine gândit și structurat, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al socializării. S-a început cu prezentările tuturor celor din sală, apoi Mark a preluat dârlogii.
După demonstrația făcută de Mark, acesta a prezentat importanța pregătirii fizice și psihice pentru un jocheu. De asemenea, acesta a insistat și pe alte lucruri, precum nutriția, comportamentul, cravașarea…etc.
După această primă parte prezentată de fostul jocheu Mark, le-a venit rândul jocheilor români să încalece simulatorul. Evident că a fost o premieră pentru toți jocheii de la noi. Mark le-a corectat poziția în primul rând, apoi a trecut și la lucruri tehnice, precum tehnica cravașării.
Teste fizice
Înainte de testele fizice propriu zise, Mark a insistat și pe partea de încălzire. Pregătirea organismului pentru efort, adică încălzirea, este cam neglijată la noi, atât pentru cai, cât mai ales pentru călăreții de antrenament și pentru jochei. Mark a prezentat câteva exerciții pentru încălzire și a explicat importanța pregătirii organismului pentru efort și revenirea organismului după efort, apoi a trecut la prezentarea testelor fizice specifice jocheilor.
Britanicii Jonathan și Mark ne-au făcut o surpriză și i-au supus pe jocheii români la câteva teste fizice care se dau jocheilor în Marea Britanie. Astfel, jocheii noștrii au văzut și au simțit pe pielea lor ce înseamnă testele fizice eliminatorii.
Running and Riding – Interference – Whip
Alergatul și Călăritul, Interferența și Cravașa au fost trei subiecte tratate foarte serios la curs. Domnul Jonathan ne-a arătat și ne-a explicat mai multe lucruri legate de cele trei subiecte menționate.
Chiar au fost mai multe cazuri prezentate, urmate de analize și de recomandările dânsului și ale lui Mark. Printre aceste recomandări se numără și un comportament civilizat și profesionist, atât al jocheilor, cât și al celorlalți implicați.
O zi de neuitat
A fost o zi frumoasă, o zi reușită pentru Galopul din România din mai multe puncte de vedere. Totul s-a desfășurat într-o atmosferă relaxantă, chiar pe alocuri foarte prietenoasă, acest lucru datorându-se în primul rând domnului Jonathan Perrée care, prin experiența și atitudinea sa pozitivă și constructivă, a reușit să ne adune pe toți pe pista cea bună și să ne facă să fim puțin mai profesioniști în materie de Galop. În timp se va înțelege că aducerea domnului Jonathan este un câștig dublu pentru Galopul din România.
Uitați câteva fotografii care vorbesc de la sine!
Deși a fost un curs dedicat jocheilor, cu toții am avut câte ceva de învățat.
Abia așteptăm următorul weekend plin de galop, ca să învățăm, să ne educăm, să practicăm/exersăm și bineînțeles, să și evoluăm. Galopul din România poate să renască cu adevărat și să evolueze doar prin EDUCAȚIE. Că de pasiune nu ducem lipsă. Educația este cheia reușitei, atât în viața de zi cu zi, cât și în materie de cai și oameni de Galop.
Tot înainte la Galop, că suntem pe pista cea bună
Din partea Jockey Clubului au fost prezenți Tudor Roșca (vicepreședinte JCR), neobositul Răzvan Mocanu (membru în Comitetul Alergărilor), Ovidiu Dina (membru în Comitetul Alergărilor) și doamna Petruța Tureac (responsabila Stud Book-ului). De asemenea, au fost prezenți și le mulțumim doamnei Viorica Vernescu și domnului Marian Dima din partea Hipodromului Ploiești.
Ne-am bucurat și de prezența domnilor doctori veterinari Dan Ignătescu și Bela Gaboș. O prezență remarcabilă și de ajutor a fost cea a ‘Americanului’ Adrian Ghereben. Prezențele doctorului Ignătescu și Americanului Adrian Ghereben au fost binevenite în ambele zile din weekend.
Dragi galopeuri, felicitări și vă mulțumim! Suntem pe drumul cel bun și foarte aproape de a face acel pas mult așteptat; încă puțin și va fi gata noua Asociație care, după modelele din GB și FR, va ajuta Jockey Clubul Român să dezvolte Galopul în România și va încuraja și mai mult Galopul din România. Este o chestiune de timp; implicare și răbdare!
Cursele de Galop, duminică 21 iulie
Din punct de vedere al publicului, și nu numai, s-a dovedit din nou că perioada de după 15 iulie și mai ales ziua de duminică dimineața nu sunt cele mai încurajatoare alegeri pentru a se alerga curse de galop la Hipodromul Ploiești. Vom reveni asupra acestui subiect (destul de important)!
Duminica trecută, 21 iulie 2024, la Hipodromul Ploiești, s-au alergat patru curse de galop (pe trei distanțe diferite). Evident, cursele au fost organizate de Jockey Club Român în parteneriat cu Complex Hipodrom Ploiesti. În cele patru curse au alergat 25 de cai, adică încurajator! Alt lucru încurajator și foarte important a fost faptul că domnii Jonathan Perrée și Mark Quinlan ne-au ajutat și în această zi. Dânșii au supravegheat îndeaproape organizarea și jurizarea curselor. Vă mulțumim din nou! După această ușoară încălzire, să trecem la prezentarea curselor:
🟢 Premiul ALEXANDRU PLAGINO – 8000 lei (3200-2400-1600-800)
În prima cursă a zilei, alergată pe 1800 m, s-a impus HEAR ME ROAR (IRE), jocheu Valentin Atanasov, antrenor și proprietar Ștefan Răzvan Auraș; felicitări!🏇
S-au mai plasat în bani următorii cai: ULTRA PONT (FR), HARBOUR CITY (USA) și JACK RUBY (IRE).
🟢 Premiul GRIGORE BASARAB BRÂNCOVEANU – 8000 lei (3200-2400-1600-800)
În cea de-a doua cursă, dedicată cailor de trei ani și alergată pe 1800 m, s-a impus destul de lejer EASY SEA (FR), jocheu Arif Marinov, antrenor Levet Nezirov, proprietar Mazilu Simona Georgiana; felicitări!🏇
S-au mai plasat în bani următorii cai: RANIA, DUCHESS și LOUIS , toți trei de la Herghelia Cislău (RNP Romsilva).
🟢 Premiul NICOLAE BIBESCU – 8000 lei (3200-2400-1600-800)
Cea de-a treia cursă a zilei a fost un sprint pe 1100 m și a fost câștigată, conform așteptărilor, de ‘pensionarul’ MISTER FIVE EURO (FR), jocheu Valentin Atanasov, antrenor Ivan Ivanov, proprietar Rada Mirela Elena; felicitări!🏇
S-au mai plasat în bani următorii cai: HARSWELL (IRE), SWINLEY (IRE) și KHAIRAN (GB).
🟢 Premiul GENERAL GHEORGHE LUPU – 8000 lei (3200-2400-1600-800)
Ultima cursei a zilei a fost o alergare de fond pe 2400 m. Deși au fost doar patru cai partanți, a fost o cursă frumoasă, în primul rând datorită duelului dintre GENNARO ARMA și FENJAL. Cum era de așteptat, a fost o cursă tacticizată și de așteptare, motivele principale fiind distanța destul de mare, pista destul de grea și căldura destul de mare de la ora 12:00. După o luptă frumoasă, demnă de o adevărată cursă de galop, s-a impus GENNARO ARMA (IRE), jocheu Zyulkyuf Nurhay, antrenor Levet Nezirov, proprietar Mazilu Simona Georgiana; felicitări!🏇 O cursă excelentă făcută de GENNARO ARMA și jocheul bulgar Nurhay .
S-au mai plasat în bani următorii cai: FENJAL (IRE), SUNSHINE MEADOW (FR) și VENETA (BUL).
Nu în ultimul rând, remarcăm și salutăm o nouă evoluție profesionistă a jocheului bulgar Valentin Atanasov; BRAVOO!🏇👏🏼
Cele patru curse de galop pot fi văzute aici: https://www.facebook.com/share/v/ymQPP2L49BHGMFff/?mibextid=WC7FNe
P.S. După cum bine s-a văzut weekend-ul trecut, SE POATE, cu implicare, înțelegere și răbdare! Viață lungă Jockey Clubului și Galopului din România!
Surse: Jockey Club Român, Hipodrom Ploiești, Andrei Tomescu (membru Jockey Club), Daniel Cosarek (CSM Ploiești), arhiva personală