Un Galop din ce în ce mai bun și mai frumos!

Ieri, la Hipodromul Ploiești, a fost o zi reușită pentru Galopul din România, în ciuda faptului că mult așteptatul Derby Român nu s-a mai alergat! Dacă s-ar fi alergat și Derby-ul, ar fi fost cea mai reușită reuniune de galop de la redeschiderea Hipodromului Ploiești. Și nu exagerez; am fost la toate începând din vara lui 2018. Dar n-a fost să fie Derby-ul acum! Cu siguranță vom învăța cu toții câte ceva și din această experiență, mai ales că împreună putem fi mai buni; pentru binele Galopului din România! A fost cea mai reușită reuniune de galop de anul acesta? Eu zic că da, chiar le-a întrecut cu câteva lungimi pe celelalte! Meritul aparține tuturor celor implicați (direct și indirect)!

O nouă cărămidă la reconstrucția Galopului

A fost o reuniune de galop reușită și cum îmi place să spun, s-a mai pus o cărămidă la reconstrucția Industriei Galopului din România! Meritele principale merg către organizatorii Jockey Club Român și Hipodromul Ploiești, către partenerii de la această reuniune (Dna Irina Vlăducă-Marghiloman și Editura Corint) și bineînțeles, către cei mai importanți, către proprietari și caii lor. Felicitări!

Promovarea de care a avut parte această reuniune a dat roade! Chiar dacă Hipodromul Ploiești nu a fost plin, cei aprox. 600 de spectatori care au venit au fost frumoși, la propriu și la figurat! Și, apropos de frumusețe, felicitări editurii Corint pentru cele două premii acordate, pentru cea mai frumoasă pălărie și pentru cel mai frumos cal Pursânge (pur-sânge) Englez. Calul pe primul loc! 

Acest premiu lăudabil și binevenit, oferit de editura Corint prin intermediul organizatorilor Jockey Club Român și Hipodrom Ploiești, i-a revenit franțuzoaicei SUNSHINE MEADOW, proprietar Lungu Cătălin. Astfel, frumoasa murgă SUNSHINE MEADOW (FR) i-a adus proprietarului trei bucurii ieri, locul trei în ‘Premiul Alexandru Marghiloman 2023’, premiul pentru cel mai frumos cal Pursânge (pur-sânge) Englez și faptul că este bine-sănătoasă după o cursă grea. Felicitări anturajului echipei Lungu Cătălin!

SUNSHINE MEADOW (FR) și proprietarul Lungu Cătălin; un proprietar fericit și înainte de cursă (That’s the spirit!); bravo!

Referitor la lucrurile frumoase, pozitive, trebuie prezentat și faptul că domnul Victor Costăchescu ne-a bucurat privirile cu două tablouri de Galop. Mulțumim!

Dl Victor Costăchescu (dreapta) alături de doi prieteni. Pentru doritorii de tablouri legate de Galop, și nu numai,  îl puteți contacta direct pe dl Costăchescu.

‘Premiul Alexandru Marghiloman 2023’

În lipsa Derby-ului Român, ‘Premiul Alexandru Marghiloman’ a fost atracția principală a reuniunii hipice. Alergat pe o distanță clasică, pe 2430 metri, acest premiu istoric a adus șapte cai la start. Favoritul cursei a fost murgul ALTAN, care a arătat o formă foarte bună în această toamnă. Caii partanți:

Sursa: CSM Ploiești

Cum era de așteptat, ALTAN s-a impus, chiar destul de lejer, cu aprox. șase lungimi față de LIVELY LYDIA. Frumosul și valorosul ALTAN a devenit noul SULTAN al Hipodromului Ploiești! Ce atlet! Câștigător ALTAN (GER), murg, 2020, din IT’S GINO (GER) și ALIANCE (GER), jocheu Radostin Ivanov, antrenor Ermin Mehmed, proprietar Omer Memur. Felicitări!

Clasamentul oficial:

Sursa: CSM Ploiești

‘Premiul Periș’

Cea de-a două cursă de galop a zilei a fost ‘Premiul Periș’ pe distanța de 1470 metri. Deși nu a început bine, patru cai fiind non partanți, cursa nu ne-a dezamăgit și ne-a oferit două lupte frumoase, pentru locul întâi și pentru locul trei; brăilenii având câștig de data aceasta.

Dacă în prima cursă am mers pe ALTAN de când am văzut lista cu partanții, în Premiul Periș am stat pe gânduri până au ajuns caii la Start Gate. Eram între NIGHT FOR OVERDOSE și MISTER FIVE EURO. Până la urmă am ales-o pe fiica celebrului OVERDOSE.

NIGHT FOR OVERDOSE (HUN)

Roiba NIGHT FOR OVERDOSE ne-a arătat din nou că este fiica celebrului OVERDOSE, impunându-se destul de clar (aprox. patru lungimi) în fața lui MISTER FIVE EURO. Felicitări! NIGHT FOR OVERDOSE (HUN), roib (F), 2015, din OVERDOSE (GB) și NIGHT FOR MUSIC (HUN), jocheu Nurhay Hamil, antrenor Levet Nezirov, proprietar Aurel Mazilu. Felicitări!

Clasamentul oficial:

Sursa: CSM Ploiești

După cum am spus și la startul articolului, a fost o zi reușită pentru Galopul din România; o zi încurajatoare! Se poate și mai bine și sunt încrezător că va fi și mai bine, însă în timp, cu implicare, înțelegere și răbdare din partea tuturor! Eforturi se fac din partea tuturor, doar că trebuie să deschidem bine ochii și să înțelegem ca atare, deoarece cu toții avem un scop comun: Dezvoltarea Galopului din România. Iar Galopul nu ar fi posibil fără cai. Tocmai de aceea, pentru fiecare dintre noi, prioritatea zero trebuie să fie Bunăstarea Calului. Să rămânem aproape de Galopul din România, să ne implicăm constructiv și cu siguranță lucrurile se vor mai îmbunătăți! În cazul în care a fost ultima reuniune de galop, felicitări tuturor celor implicați în sezonul 2023 și să ne vedem cu bine în 2024! Împreună suntem mai buni!

Ca să păstrăm obiceiul, astăzi voi încerca să postez filmările cu cele două curse de galop, iar mâine sau poimâine mai multe fotografii cu caii partanți pe pagina de Facebook Galop.ro. Calul pe primul loc!

În încheiere vreau să scot în evidență un alt lucru încurajator! Trebuie menționat și apreciat faptul că am avut o prezență internațională binevenită și importantă! Jockey Club Român a reușit să îl aducă la Hipodromul Ploiești pe Jacob Shenkin, un tânăr Comisar Internaţional, observator din partea Federaţiei Europene de Galop (EMHF). Încă un pas mic pentru o recunoaștere mare; bravo!

P.S. Dacă aici vorbim doar de Galop, în următorul articol găsiți un rezumat al întregii reuniuni hipice (galop&trap): https://www.csmploiesti.ro/2023/10/15/hipodromul-ploiesti-armasarul-altan-castigatorul-premiului-alexandru-marghiloman-2023/

Galop.ro (Galop.Romania)

PENTRU GALOPUL DIN ROMÂNIA

Surse foto: CSM Ploiești, Galop.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *